Hai Guriță… acasă!

În țara asta prost făcută, aproape că ar fi păcat ca fotbalul să fie altfel decît guvernele, parlamentul, spitalele ori autostrăzile. Adică de ce tocmai în fotbal ar trebui să găsim altceva decît mizerie, tupeu, nesimțire și găuri ca în asfaltul patriei? Ultimii vreo 20 de ani, cam de pe la C.M. din Franța, din 1998, au fost dedicați experimentelor de tot felul practicate la nivelul echipei naționale a României, indiferent de cine conducea Federația și indiferent de cum se numea selecționerul. Între pușcăriabilul Nașu’ (încă liber în mod inexplicabil pentru omul normal) și neisprăvitul, presupun gradat, Burleanu, nu poți zice care a fost mai toxic. Aceeași enigmă planează și în privința selecționerului, numele în discuție fiind Răzvan, Piți, lasă-ne!, Daum și, cu voia dv., ultimul pe listă, Guriță. D

upă fiecare neisprăvit, am tooot sperat că următorul sosit va fi măcar un om normal, cu ceva idei, cu ceva bun simț și cu ceva măsură în vorbă și faptă. În loc de  toate astea sau măcar de cîte ceva din ele, de fiecare dată am căzut din lac în puț, fiecare nouă apariție făcîndu-ne finalmente să îl regretăm pe precedentul înjurat. Pentru ca acest blestem să aibă și un punct culminant, a izvorît, naiba știe de unde, ăsta poreclit Guriță, probabil ca un omagiu adus gîngăvelii sale care pe mine mă scoate din minți. Nesimțitul, după ce că a făcut echipa să joace mai prost decît o făcuseră toți ăilalți de dinainte la un loc, mai are și tupeul nemăsurat de a sări la gîtul presei, după ce aceasta îi explicase cu duhul blîndeții, pe înțelesul lui extrem de limitat, că a avut o baftă porcească luînd doar un gol în loc de 8, cîte ar fi fost normal să ia după jocul din prima repriză cu Spania.

Am ajuns să îmi doresc să ne cocoșeze Feroe în următorul meci, dacă asta ne-ar ajuta să scăpăm de panarama asta de selecționer. Hai Feroe și hai Guriță acasă!

Fiţi sociabili!