Guriță cel priceput

Săptămîna trecută, pe la vreme de joi, „Gazeta Sporturilor” a făcut o analiză pe mai multe pagini a activității selecționerului Guriță, de la mult aplaudata-i înscăunare și pînă la ultimul meci de toată jena pe care el și echipa concepută de domnia sa au reușit să îl producă. Pe lîngă analiză, au mai fost și vreo două editoriale care se ocupau de domnul selecționer, iar ca bonus era și un soi de fișă medicală a eventualului pacient Contra, produsă de un reputat psiholog. M-am bucurat să regăsesc în această analiză psihologică/psihiatrică o sumă de idei dintre cele pe care eu însumi le-am etalat nu cu multă vreme în urmă (nu mai știu dacă în rubrica asta sau în „Monitorul”) și care demonstrează că dl. selecționer nu are toate țiglele pe casă. Aș zice chiar că dl. psiholog a fost mai aspru decît mine, ceea ce chiar m-a surprins. Și domnia sa a constatat, printre multe altele, că dl. Guriță este un asasin lipsit de scrupule al limbii române, concluzionînd, ca și mine, că unul care nu e în stare să se exprime corect în limba mă-sii nu poate nicicum să producă genialități tactice și strategii de mare rafinament. Încă mai aspru decît mine a fost psihologul și în privința apucăturii de domnișoară nerezolvată a domnului Guriță la vreme de penalty. Faptul că acesta întoarce dosul către locul executării loviturii probează nu o sensibilitate excesivă (cum probabil că și-ar dori neisprăvitul să credem că posedă), ci doar un deranjament psihic cît se poate de evident. Indiferent dacă e vorba doar de o fiță de panaramă de mahala (cum cred eu că este) ori de o afecțiune psihică, faptul că omul care conduce echipa care poartă numele țării întoarce curul la penalty-uri îl trimite în mod logic departe de locul acestei acțiuni. Exact ca-n bancul ăla cu ardelenii și elefantul, zău că nu-ți mai vine să zici altceva decît „Du-te, Guriță, du-te! Dute-n…”. L-aș lăsa pe el să completeze spațiul punctat, că am văzut în transmisie directă că (doar) la astea e tare priceput.

Fiţi sociabili!