Gura avocatului adevăr grăieşte

Fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu i-a transmis de la obraz liderului USR, Dan Barna, că nu-i de preşedinte de ţară, fiindcă n-ar avea suficientă minte şi zboară foarte jos, nu la nivelul cerut de o funcţie atît de importantă ca cea de preşedinte al unei ţări.

Deputatul PNL Cătălin Predoiu a criticat reacţia lui Dan Barna după decizia CCR pe tema amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie: „Reacţia de ieri la decizia CCR (privind amnistia etc.) emisă de dl. Dan Barna, candidat prezidenţial USR (sic!), demonstrează cîteva lucruri: dacă nu-i convine adevărul (respectiv că CCR are dreptate în speţă), nu îl acceptă şi nu-l rosteşte (duplicitar), ne crede proști (arogant), sau, alternativ, dînsul e puţin la minte, oricum sub nivelul cerut de poziţia ocupată, de şef de partid şi candidat prezidenţial”.

Deputatul liberal l-a lovit fără milă pe candidatul USR la prezidenţiale, Dan Barna, şi, aproape firesc, a îmbrăcat roba de avocat din oficiu al candidatului PNL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, chiar iniţiatorul referendumului şi autorul întrebărilor aiuristice: „În ceea ce îi priveşte pe « înţelepţii » din politică sau nu, pretinşi în opoziţie cu PSD, care se reped acum la « gîtul » lui Iohannis pe motiv de Referendum, pe motiv că a dus instituţia referendumului în derizoriu, că întrebările erau neclare etc., le-aş spune că nu e cazul să fie ipocriţi, că da, aşa e, întrebările erau discutabile (fapt uşor de observat şi comentat de altfel în culise, off the record), dar fără Referendumul din 26 mai, foarte probabil că PNL şi USR să nu ar fi învins PSD. V-ar fi plăcut aşa, cu PSD « călare pe situaţie » înaintea prezidenţialelor?! Să fim oneşti şi să nu ne îmbătăm cu apă rece, alegerile din 26 mai au fost cîştigate de Iohannis şi pierdute de Dragnea. Iohannis le-a cîştigat prin Referendum şi Dragnea le-a pierdut prin OUG 13, care i-a arătat adevărata faţă, şi prin trădările din PSD. De fapt, lucrurile trebuie separate. Referendumul a pus o problemă politică şi poporul s-a pronunţat politic: nu vrem corupţie în societate şi în stat, nu prea mai vrem PSD! De aceea, referendumul a fost binevenit”.

Gura avocatului din oficiu adevăr grăieşte. Aşadar, referendumul nu a fost organizat pentru a apăra Justiţia, ci pentru a crea o emoţie colectivă, astfel încît partidul prezidenţial să cîştige alegerile europarlamentare, iar candidatul PNL să pornească drept favorit la alegerile pentru Preşedinţia României programate la finele acestui an. Aşadar, preşedintele Klaus Iohannis a intrat în politică pînă în gît, depăşindu-şi astfel atribuţiile şi încălcînd Constituţia.

Dan Barna nu are stofă de preşedinte, dar Klaus Iohannis, care de cinci ani stă la Cotroceni şi ar fi trebuit să fi învăţat ce înseamnă funcţia de preşedinte de ţară, are?

Fiţi sociabili!