Grand Slam, varianta scurtă

Spre deosebire de toate celelalte sporturi, ale căror campionate mondiale se desfăşoară la intervale de 1- 4 ani, tenisul are în fiecare an cîte patru „campionate mondiale”. E vorba de cele patru turnee de Grand Slam, fiecare din ele avînd importanţa unei competiţii supreme. E suficient ca un jucător să cîştige o singură dată în carieră unul din aceste turnee, dintre care două – Melbourne şi Flushing Meadows (care a luat locul lui Forest Hills) – se desfăşoară pe bitum, cel de la Roland Garros pe zgură, iar Wimbledon-ul pe iarbă, pentru ca numele său să rămînă definitiv în istoria acestui sport. Tocmai de aceea, marile nume din tenis, chiar în anii mai puţin reuşiţi ori în cei în care suferă accidentări, atunci cînd vine vorba de unul din cele patru turnee, se dau peste cap nu doar să fie acolo, ci mai ales să le cîştige. Dintre români, doar doi au reuşit performanţa: Ilie Năstase şi Virginia Ruzici, Ilie de două ori (mai întîi Flushing Meadows, apoi şi Roland Garros), iar Virginia o singură dată. Tot la Roland Garros. Vorbim doar de simplu, fiindcă în probele de dublu ori dublu mixt, alături de cei doi mai trebuie adăugaţi şi Ion Țiriac, partenerul lui Năstase, precum şi Horia Tecău. De foarte mulţi ani încoace, la simplu nu mai contăm, miza fiind pe probele de dublu, inclusiv mixt, unde Tecău a cîştigat două trofee, inclusiv un Wimbledon, în 2015, iar Mergea se învîrtea şi el prin preajmă, jucînd pînă în fazele superioare. Ca mai în fiecare an, ne-am pus speranţe în primul turneu de Grand Slam, Australian Open. Fetele, deşi multe, s-au cărat repejor, una singură ajungînd pînă în optimi. Marea speranţă, Halep, aflată în onoranta postură de a deschide turneul, l-a şi închis tot atunci, luînd-o scurt, în două seturi, de la jucătoarea Nimeni. Băieţii de la dublu au trecut vreo două tururi, şi gata. La mixt, Tecău şi Begu, doar unul. Am uitat să spun că aceste turnee prezintă particularitatea că se desfăşoară pe durata a cîte două săptămîni. Pentru români, s-a inventat varianta scurtă, cu plecare acasă după maximum o săptămînă!

 

 

Fiţi sociabili!