Giumbuşlucarul

Vă mărturisesc, dacă nu cumva ştiţi deja, ba chiar de foarte multă vreme, că nu mă număr printre cei care se hlizesc ca boii după orice zicere anapoda sau faptă de rahat, chestii care altora li s-ar putea părea chiar amuzante. Caut un anume tip de umor, de regulă mai elaborat, chiar dacă adesea exprimat în cel mai vulgar mod cu putinţă. Cuvintele în sine nu au nimic vulgar, ci contextul e cel care le face să sune astfel. Sînt totodată conştient că există oameni născuţi să aducă celorlalţi zîmbetul pe faţă, dar şi alţii care oricît s-ar strădui nu reuşesc să fie nicicum amuzanţi. Iar cu cît se străduiesc mai mult, cu atît cad şi mai adînc în ridicol. Cum s-ar zice, ca-n armată, rîzi nu cu ei, ci de ei. E o vorbă din armata aia adevărată, de care domnul Ilie Năstase cu siguranţă că n-a auzit, iar de văzut nici atît, chiar dacă este ditamai Generalu’. În orice unitate militară clasică, de pe vremuri, exista neapărat şi prostul unităţii. Fraierul pe care-l luau la mişto cam toţi ăilalţi: colegi de trupă, ofiţeri, personal civil. Şi printre ofiţeri exista, neapărat, cîte un bou absolut, ciuca mişto-ului. Iar cu cît era mai mare-n grad, cu atît bucuria celor ce-l luau în băşcălie, dar şi a spectatorilor de ocazie, era şi ea mai mare. Vă daţi seama ce fericire era pe toţi atunci cînd apărea, de obicei în control, cîte un bou de general. Era un hai general! Cam aşa stă chestia şi cu generalul Ilie Năstase: el toată viaţa lui, trăită cam degeaba, chiar irosită (cum altfel?) prosteşte, s-a scremut să-i facă pe alţii să rîdă. Nu i-a ieşit absolut niciodată. Cu toate acestea, în jurul lui lumea rîdea şi continua să rîdă cam la fiecare nouă apariţie. Băi generale, te-ai prins că lumea rîde nu cu tine, ci de tine? Mai tare e că aici rîde de ce spui. La Londra, din cîte ştiu, nici nu-i nevoie să deschizi gura: rîde de cum te vede împopoţonat ca General. Te-ai prins măcar că ceea ce faci şi/sau spui nu sînt glume, ci doar nişte giumbuşlucuri? Nasol, bă, imaginea României în lume!

Fiţi sociabili!