Gheorghe Saftiuc

29 de ani. 29 de ani în care a însufleţit comunitatea. Asta a făcut regretatul părinte Gheorghe Saftiuc în cei 29 de ani de cînd a devenit parohul Bisericii Învierea Domnului din Dolhasca. Respectatul preot a înfrumuseţat lăcaşul de cult prin ample lucrări de reabilitare şi modernizare, şi a construit casa praznicală. În 1996 a cumpărat o şcoală veche pe care a transformat-o în Centrul de Plasament „Sf. Gheorghe”, unde împreună cu soţia şi cei trei copii ai lor s-au îngrijit de zeci de copii orfani, care mai tîrziu au ajuns preoţi, profesori sau doctori.

Implicarea sa în viaţa comunităţii nu l-a lăsat indiferent pe Înaltul Pimen, care în 2014 i-a încredinţat funcţia de consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuţilor. Consilierul economic a construit un seminar şi un cămin pentru seminarişti, şi a ştiut cum să acceseze fonduri europene pentru mai multe biserici şi mănăstiri din judeţ. În 2017 şi-a îndeplinit un vis mai vechi: redeschiderea spitalului de la Dolhasca. În 2018, fiii satului au fost invitaţi la biserică, iar pe cei mai vrednici dintre ei i-a premiat.

A făcut multe într-un ritm alert, de parcă ar fi ştiut că nu-i va ajunge timpul pentru tot ceea ce-şi doreşte să realizeze. În urmă cu cîteva luni a fost diagnosticat cu o boală grea, pe care reuşise să o învingă, dar pe 19 mai 2019 inima preotului născut la Salcea pe 10 aprilie 1959 a încetat să mai bată. Păcat. Mare păcat.

Amintirea părintelui Gheorghe Saftiuc va rămîne vie prin fiul său cel mare, preotul Mihai Saftiuc, paroh la Biserica Învierea Domnului Dolhasca, care se va îngriji pe mai departe de copiii orfani, dar şi de bătrînii de la Spitalul Dolhasca.

Fiţi sociabili!