Gata, şi-aşa a fost prea mult

Deşi nu sînt stelist (demenţii ăia s-au gîndit vreodată cum ar suna să spui că eşti „fecesebist”!?) şi chiar nu am fost niciodată, mă bucură orice performanţă a echipei ăsteia pe plan internaţional, Steaua fiind singura care, o dată la cîţiva ani, mai reuşeşte să scoată capul în lume. Iar cînd prinde şi o etapă de primăvară, aşa cum s-a întîmplat anul acesta, atunci chiar că nu prea am avea de ce să fim nemulţumiţi. Cu toate astea, nu poţi să nu te ruşinezi niţeluş atunci cînd asişti la un masacru cum a fost cel de joia trecută, de la Roma, mai ales că acesta s-a petrecut la fix o săptămînă după ce aceiaşi băieţi ne dăduseră speranţe de mai bine. Optimist, deci prostan, cum mă ştiţi, încercam să găsesc cheia jocului miraculos care să ne aducă şi calificarea în turul următor, după ce conştientizasem că la Bucureşti ne salvaseră următoarele chestii: o baftă porcească a întregii echipe, una supra-porcească a celui mai netalentat portar din ultimele cîteva zeci de generaţii, inspiraţia de moment a lui Gnohere şi o apatie vizibilă a tuturor rezervelor utilizate de Lazio la Bucureşti. La Roma, a fost clar că planetele s-au aliniat altfel, astfel că leii de cu o săptămînă în urmă au devenit un soi de miei în aşteptarea Paştelui, care simt că soarta le e pecetluită. Am avut toate confirmările posibile: că din ăla n-o să iasă niciodată portar, decît poate în judeţeană sau de bloc, că Budescu n-are cu cine juca în afară de Gnohere dacă Alibec nu-i prin preajmă, că Man e cel mai bun băiat de la UTA, şi că oricît de proastă ar fi Lazio, nu există echipă românească să o poată elimina. Iar golul ăla de panaramă ne-a reamintit tuturor că mai bine ne-am fi uitat la Olimpiadă, unde măcar se face săniuş după reguli: pe gheaţă, nu pe iarbă, şi pe sanie, nu pe cur. De fapt, Steaua a ajuns oricum mai departe decît speram aproape toţi şi s-a retras la timp pentru a ne lăsa să vedem fotbal din ăla adevărat, care în Europa League cam acum începe, după ce se cară echipele de doi bani.

Fiţi sociabili!