Găinarul şi găinile vopsite

Premierul PSD, Victor Ponta, a declarat că-i pare rău de ce-a păţit Relu Fenechiu. Domnul Ponta s-a ferit să comenteze decizia judecătorilor, aşa cum a făcut cu alte ocazii, mărginindu-se să spună că regretă că domnul Fenechiu a ajuns după gratii, pentru că a fost un ministru al Transporturilor foarte bun. În afară de Victor Ponta şi, poate, de Crin Antonescu, nu cred că mai este cineva în ţara asta care ar putea spune că Relu Fenechiu a avut nişte realizări nemaipomenite ca ministru al Transporturilor. În schimb, mai tot cetăţeanul a auzit, probabil, că domnul Fenechiu este cel care a pregătit privatizarea CFR Marfă. A pregătit-o atît de bine, încît ditamai compania era cît pe ce să intre în proprietatea lui Gruia Stoica. Relu Fenchiu a ajuns în puşcărie pentru o găinărie. Pe domnul Fenechiu l-a dus mintea numai pînă la nişte transformatoare vechi, pe care le-a vopsit, după care le-a vîndut la compania de transport şi distribuţie a energiei electrice, în fruntea căreia se aflau alţi găinari. Atîta a putut marele combinator al PNL, atîta a făcut. Totuşi, domnul Fenechiu ar putea avea o scuză. Pe vremea aia erau la modă găinăriile de genul celor făcute de dumnealui. Domnul Fenechiu a comis-o mai mult pentru a nu le da ocazia celorlalţi găinari cu care se cunoştea să rîdă de el şi să-l facă „prostul Iaşilor”. Domnii Ponta şi Antonescu nu au avut nici o reţinere să-l promoveze pe Relu Fenechiu în fruntea Ministerului Transporturilor, cu toate că ştiau că acesta este autorul unei găinării. Cei doi au preferat să repete la infinit că în cazul domnului Fenechiu funcţionează prezumţia de nevinovăţie ca unsă. Şi a funcţionat, pînă cînd a venit Instanţa Supremă şi a gripat-o. În cazul domnului Fenechiu a funcţionat şi prezumţia de competenţă, chiar şi după ce a aranjat lucrurile în aşa fel încît domnul Stoica, un alt găinar, era cît pe ce să pună mîna pe CFR Marfă. În ziua în care găinarul Fenechiu a fost trimis în puşcărie pentru cinci ani, maxim cinci ani, găinarul Stoica a fost trimis în arest preventiv pentru 29 de zile, minim 29 de zile. Cu ajutorul cîtorva înregistrări telefonice, procurorii au reuşit să demonstreze cum face biznisurile Gruia Stoica, dar şi că acesta este puţin la minte. Adică, să ştii că toate marile licitaţii sînt atent supravegheate de instituţiile de forţă ale Statului şi să mai ştii că aceleaşi instituţii sînt curioase să afle cum ai reuşit tu, un cetăţan din Toflea, să devii superbogat, şi, cu toate acestea, să vorbeşti la telefon despre şpăgi de milioane de euro, demonstrează că ai o minte de găină. Găini din acelea pe care Relu Fenechiu, dacă ar fi fost liber, le-ar fi cumpărat cu doi lei, le-ar fi vopsit şi le-ar fi vîndut la piaţă pe post de cocoşi de munte. În România contemporană, un Relu Fenechiu este ministru, iar un Gruia Stoica este mare om de afaceri. Şi ne mai mirăm că lucrurile merg de la foarte prost în jos.          

Fiţi sociabili!