Furtul intelectual

Salvamontiştii din Vatra Dornei au avut zilele trecute o intervenţie mai puţin obişnuită. În urma unui apel venit la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-a anunţat că un cioban în vîrstă de 68 de ani din Munţii Bîrgăului, zona Şuvărosu, a ajuns în zonă de trei săptămîni, iar de patru zile nu a mai mîncat nimic. Speriaţi că bărbatul ar putea avea o problemă medicală serioasă, colegii acestuia au cerut sprijin. „În urma  apelului, un echipaj al salvamontiştilor din Vatra Dornei, cu auto 4×4 şi targă specială de transport în zonă accidentată, s-a deplasat în zona respectivă. În acelaşi timp, s-a ţinut legătura şi cu serviciul unic pentru apel de urgenţă 112 Bistriţa-Năsăud pentru a se realiza o coordonare cît mai bună cu paramedicii de la SMURD Năsăud”, a explicat Petru Ariciuc, şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei.

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu s-a arătat consternat de faptul că liberalii încearcă să-şi aroge pe nedrept paternitatea proiectului de lege care obligă supermarket-urile să comercializeze 51% produse româneşti, proiect pe care el l-a iniţiat şi care a fost promulgat recent de preşedintele Klaus Iohannis. Donţu s-a referit la declaraţiile făcute de deputatul liberal Nini Săpunaru în aceste zile, catalogate drept „o manevră de însuşire total impertinentă şi cît se poate de şocantă a paternităţii acestui proiect de lege de către liberali” şi-i acuză pe liberali de furt intelectual.  

 

Scena 1

(Costică şi crîşmarul poposesc pe prispa crîşmei, după drumul ostenitor de la Suceava.)

Crîşmarul: Ce impresie ţi-o lăsat lansarea de la Suceava?

Costică: Ce mai?! Nici acuma nu mi-am revenit.

Crîşmarul: Adica te-o impresionat chiar aşa?

Costică: Chiar aşa. N-am mai păţit aşa ceva!

Crîşmarul: Ce-ai păţit?

Costică: M-o atins la coarda sensibilă.

Crîşmarul: Ai citit cartea?

Costică: N-am citit-o. De ce mă întrebi?

Crîşmarul: Că ziceai că te-o atins.

Costică: Nu cartea m-o atins, că nici n-am văzut-o.

Crîşmarul: Şi-atunci ce te-o atins la coarda sensibilă?

Costică: Ştrumfii de-acolo de la Suceava.

Crîşmarul: Chiar! Ai văzut cîţi erau?

Costică: Şi ştii ce m-o mai atins la coarda sensibilă?

Crîşmarul: Cîntăreţii de-acolo.

Costică: Nţ! Ăia era cîntăreţi?

Crîşmarul: Da ce să fi fost?

Costică: Un fel de nişte intelectuali cel mult. Cîntăreţi nu!

Crîşmarul: Poate n-ai ascultat cu atenţie.

Costică: Ba chiar cu atenţie maximă am ascultat.

Crîşmarul: Şi ce ţi-o puţit în halul ăsta la ei?

Costică: Că nici tobă n-avea, nici trompetă, nici acordeion, nici ţîmbal.

Crîşmarul: Şi ce? Chitările nu-ţi ajunge?

Costică: Fără tobă şi acordeion şi ţîmbal nu se există muzică-n veci.

Crîşmarul: Ţi-am mai zis şi chiar tu ai zis: aia era muzică intelectuală de folk.

Costică: Lasă-mă, că mă pricep eu mai bine. Intelectualii n-are ce căuta-n treaba asta.

Crîşmarul: Unde?

Costică: În muzică, în cultură. Şi dacă mă provoci, n-are ce căuta nicăieri!

Crîşmarul: Va să zică n-are ce căuta în societate?

Costică: N-are ce căuta! Chiar mi-o fost milă de ştrumfii de-acolo!

Crîşmarul: De ce ţi-o fost milă de ei?

Costică: N-ai auzit cum vorbea? Bla, bla, bla.

Crîşmarul: Vorbea despre carte.

Costică: Pe naiba vorbea despre carte. Vorbea despre ei între ei.

Crîşmarul: Te referi la oficiali?

Costică: La oficiali şi la intelectuali. Şi la noi creşte preţurile şi nimeni nu controlează.

Crîşmarul: Ce să controleze?

Costică: Prin magazine. Ai văzut ce scumpe-s toate la magazin din import?

Crîşmarul: Ce-are una cu alta?

Costică: Respectiv magazinele şi cultura? N-are ce căuta!

Crîşmarul: Cine n-are ce căuta?

Costică: Intelectualii. Nu vezi că toţi s-o făcut şefi şi intelectuali?

Crîşmarul: Ce-ai cu şefii şi intelectualii? Eşti stalinist?

Costică: Patriot bucovinean, bă! Ce faci cu atîţia şefi şi intelectuali, care aduce barabule din Germania?

Crîşmarul: Faci cultură. Altceva ce să faci?

Costică: Şi agricultură cu cine mai faci? Uite-aşa se duce ţara de rîpă!

Crîşmarul: Tu cum ai vedea toată treaba, dacă ai fi şef, prin absurd?

Costică: I-aş demite pe toţi intelectualii!

Crîşmarul: Şi-n locul lor pe cine ai pune?

Costică: Aş aduce deaspora să se-ntoarcă-napoi.

Crîşmarul: Şi deaspora ce să facă?

Costică: Să facă cultură şi festivale agrare cum o văzut ei că se face pe-afară.

Crîşmarul: Lor de asta le arde tu crezi?

Costică: Măcar ei are patriotism şi simţire în piept. Duce doru. Ştii tu ce-i doru de ţară? Ţie nu ţi-i dor de Ştefan cel Mare?

Crîşmarul: Nu ştiu, bă, habar n-am, că n-am fost prin deaspora.

Costică: Eşti şi tu va să zică un intelectual, bla, bla, bla!

Crîşmarul: Vezi că aici m-ai jicnit. Cum să fiu eu intelectual? Neam de neamul meu n-o fost intelectual. Hai sictir!

 

Scena 2

 

(Ionică trîntește ușa după el și se prăvălește pe laiță.)    

Costică: Hai să-ţi zic, că nu ştii.

Ionică: Ce nu ştiu?

Costică: Care-i treaba cu intelectualii, cu cărţile şi cu muzica folk.

Ionică: Şi care-i treaba cu ei?

Costică: Treaba-i că i-aş interzice pe toţi.

Ionică: Cum ai ajuns la concluzia asta?

Costică: Tu nu vezi? Puşcăriaşii moare de foame, ciobanii moare de foame şi ghici cine urmează!

Ionică: Vrei să spui că urmează intelectualii? Păi, ăştia moare de foame de cînd se ştiu ei.

Costică: Va să zică îi aperi pe intelectuali!

Ionică: Îi apăr din patriotism. Cum să nu-i apăr?

Costică: Şi de ce-i aperi, mă rog?

Ionică: Stai să-ţi explic: va să zică la noi în Bucovina o cîştigat liberalii.

Costică: Brava lor, că şi Ştefan cel Mare era liberal.

Ionică: Şi eu acuma m-am făcut liberal. N-ai ştiut?

Costică: N-am ştiut. Bravo ţie. Că şi crîşmarul s-o făcut liberal.

Ionică: Va să zică acuma toţi ne-am făcut liberali, să ne meargă mai bine.

Costică: Eu nu m-am făcut, da dacă vouă vă merge mai bine, îmi merge şi mie.

Ionică: Treaba nasoală de-acuma urmează.

Costică: Cum să urmeze o treabă nasoală? Nu v-aţi luat Bucovina înapoi?

Ionică: Am luat-o, dar am luat-o degeaba.

Costică: Cum degeaba? N-aţi luat-o pentru un oarece profit?

Ionică: Chiar aşa, că de asta ne-am zbătut şi ne-am luptat. La urmă ştii ce-am găsit în loc de profit?

Costică: Aţi găsit mai mulţi intelectuali decît aţi lăsat.

Ionică: Asta aşa-i.

Costică: Şi de ce nu-i scoateţi la muncă pe cîmp?

Ionică: I-am scoate noi, da cîmpuri nu mai avem. Toate-s date-n arendă la nemţi.

Costică: Scoateţi-i la pădure, la tăiat lemne.

Ionică: Nici pădure nu mai avem, că-i dată la austrieci.

Costică: Puneţi-i să vîndă ce-o mai rămas la fier vechi.

Ionică: Asta-i, că n-o mai rămas mai nimica de prăduit.

Costică: Chiar nimica-nimica? Nici o proprietate privată?

Ionică: N-o mai rămas. Şi le-o tras toate ăştia de la PSD.

Costică: Nu-mi vine să cred! Nu mai avem nici o proprietate în Bucovina?

Ionică: Mai avem nişte proprietăţi intelectuale.

Costică: Va să zică de asta-i ocroteşti tu pe intelectuali. Acuma m-am prins! Dacă pierdeţi şi proprietăţile astea, clar că degeaba aţi cîştigat Bucovina!

Ionică: Vezi că-i nasol? Lupta cea mare de-acuma urmează. Ştii ce-o fost în stare ăştia să facă?

Costică: Să nu-mi spui că o vîndut şi aerul proaspăt de Bucovina!

Ionică: Asta urmează să constatăm. O luat pînă şi mîncarea de la gura ciobanilor de pe munte.

Costică: Vorbeşti de ciobanul din munţii Bîrgăului? Ruşine, de trei ori ruşine!

Ionică: Noroc că am scos Salvamontul din podul Consiliului Judeţean şi l-am mutat la Vatra Dornei.

Costică: L-aţi fi avut pe conştiinţă, săracii de voi!

Ionică: Acuma ştii ce-i nasol?

Costică: Că dacă-i maziliţi pe intelectuali, se duce cu tot cu proprietăţi şi le vinde-n străinătate.

Ionică: De asta aducem deaspora în Bucovina, că numai ei are bani să le cumpere.

Costică: Totu-i să atrageţi deaspora de partea voastră, că-i mai uşor să le recuperaţi de la ei.

Ionică: Ăsta-i primul pas. Al doilea-i să-i îmbătăm pînă uită de ei.

Costică: La treaba asta vă trebuie băutură, slavă Domnului. De unde o scoateţi?

Ionică: Băutură nu-i musai. Îi îmbătăm cu vorbe goale, că avem din belşug.

Costică: Şi-atunci care-i treaba nasoală?

Ionică: Treaba nasoală-i cu şeful de la intelectuali de la ei, Donţu.

Costică: Ce-i cu el?

Ionică: I-am şutit un mizilic de idee şi deja de ameninţă cu dosare penale.

 

Epilog

 

(Crîşmarul bagă capul prin crăpătura uşii, palid şi panicat.)

Crîşmarul: O venit de la DNA.

Ionică: Cine-o venit de la DNA?

Crîşmarul: Nişte procurori şi te caută.

Ionică: Spune-le că-s plecat. Ce treabă are cu mine?

Crîşmarul: Zice că l-ai furat pe Ştefan cel Mare.

Ionică: Spune-le că Ştefan cel Mare nu-i a lor, nu-i a meu, nici a urmaşilor şi urmaşilor mei.

Crîşmarul: Le-am zis, da nu acceptă nimica.

Ionică: Ce spune?

Crîşmarul: Spune că-i proprietatea lu Donţu.

Ionică: Şi ce?

Crîşmarul: Şi că tu l-ai furat să faci din el festival.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!