În ultima vreme, Tiberiu Brădățan este nelipsit din județul Suceava, acesta demonstrînd că nu a uitat de unde a plecat. Domnul Brădățan nu a uitat că a plecat din PSD Suceava către biroul de secretar de stat în Ministerul Sănătății. Tiberiu Brădățan este prezent la evenimentele politice organizate pe plaiurile natale. La fiecare lansare de candidat mai importantă ori la fiecare tur de alegeri care contează, domnul Brădățan este prezent pentru a ridica mîna, pentru a aplauda și pentru a mai schimba două vorbe cu colegii lui de partid, care au rămas acasă ca să strîngă voturi, astfel încît PSD să rămînă la guvernare, iar domnul Brădățan să rămînă la București în importanta funcție. Dacă din punct de vedere politic Tiberiu Brădățan este prezent, pe partea medicală acesta este absent. Cel puțin în ceea ce privește Suceava. Chiar dacă a lucrat la Spitalul Județean Suceava ani de zile, nu există informații că domnul Brădățan ar fi ajutat cu ceva această unitate medicală de cînd este secretar de stat. Spitalul sucevean a fost și este implicat în tot felul de proiecte, însă nici unul nu se leagă nici măcar cu un fir de ață chirurgicală de numele domnului Brădățan. Medicul urgentist Brădățan n-a fost prezent nici în sala de operații pentru a mai atenua chinurile facerii spitalului clinic de la Suceava și pe cele ale facerii facultății de medicină a USV. Pînă la urmă, Tiberiu Brădățan este mai mult social-democrat decît medic și s-a făcut mai mult bucureștean decît sucevean.