Fotbal cu nasul roşu

Programul de circ numit campionatul României mai are vreo două reprezentaţii de dat înainte de a se trage cortina. Deşi s-a dorit a fi unul cu numere noi, în arenă fiind prezentate sub formă de premieră absolută dresura de play-off-iste şi triplul salt mortal din play-out, pînă la urmă astea s-au dovedit a fi doar nişte clownerii, încă mai răsuflate decît numerele clasice, care parcă totuşi te ţineau din cînd în cînd cu răsuflarea tăiată. Chestia complet anapoda este însă aparenţa de seriozitate pe care clownii încearcă să o dea fiecărui număr în parte, neglijînd însă amănuntul esenţial: chiar dacă apar îmbrăcaţi în frac şi cu joben, uită să-şi dea jos nasul roşu. Îi vezi serioşi, sobri chiar, declarînd chestii mai mult decît importante, însă cînd închid gura te umflă rîsul. Vreţi exemple? Avem de umplut nu doar rubrica asta minusculă, ci integral vreo cinci numere de Jupânu’. Bunăoară, domnul antrenor cu acte Reghecampf (pe care singurul care îşi asumă chiar rolul de clown, Şumudică, nu reuşeşte să-l pronunţe altfel decît „Reghencamf”), cel care ne explica mai acu’ vreo lună cum a alcătuit el planul de pregătire astfel încît ai lui să mănînce norii întocmai şi la timp şi să ia titlul fără emoţii, cîştigînd absolut tot în play-off, abia de a smuls un egal cu Dinamo, făcînd ca Astrei să-i fie suficient un egal cu Steaua, ceea ce e absolut normal într-un fotbal anormal în totalitatea sa. Separat de asta, acelaşi individ, căruia cînd îi spui „neamţul” te umflă rîsul mai al naibii decît atunci cînd îl vezi pe Bobo, anunţa că de la echipă nu pleacă nimeni pînă nu ajunge Steaua în Champions’ League. Bă, neamţule, aveţi voi bani să-i ţineţi pe toţi vreo 35 – 40 de ani!? Dacă n-ai priceput chestia, întreabă-l pe Borcea. Încă mai separat, Becali zice că pleacă. Nu, nu toţi, ci singurul vinovat de eşecul Stelei cu Dinamo: Stanciu! Cică-i dă el şi bani lui Milan, numai să i-l ia. Spuneţi, boieri dv., e fotbal cu oameni sau circ cu clowni?

Fiţi sociabili!