Florin Sinescu

Florin SinescuMinistrul Turismului, Florin Nicolae Jianu, a fost la Suceava pentru a bifa o acţiune. Atunci cînd domnul Jianu nu a avut răspunsuri la întrebările adresate de reprezentanţi ai industriei locale de turismului, acesta a bătut cîmpii. Pentru ca domnul ministru să nu se simtă stingher, prefectul Sucevei, Florin Sinescu, s-a comportat fix la fel. Unul dintre cei care se ocupă de plimbarea turiştilor străini prin judeţ a vorbit despre faptul că Suceava este cam ruptă de Bucureşti, locul unde, de obicei, aterizează turiştii din alte ţări. Autostradă nu există, aeroportul este închis pentru renovare, iar trenurile circulă din cînd în cînd, iar cîteodată şi mai rar. Başca faptul că reţeaua feroviară din judeţul nostru este aproape distrusă. Şi a intervenit prefectul Sinescu: „Eu cred că sînt trenuri suficiente în funcţie de adresabilitatea clienţilor. (…) . Te urci în Bucureşti şi cobori în Suceava. O să facem o analiză să discutăm ce cei de la CFR să vedem dacă trebuie să facem o suplimentare”. Probabil că domnul Sinescu nu circulă cu trenul şi de aceea nu ştie că sînt puţine garnituri pe relaţia Bucureşti-Suceava. Apoi, Suceava turistică nu înseamnă municipiul Suceava, ci Vatra Dornei, Moldoviţa, Gura Humorului şi Suceviţa, localităţi în care nu poţi ajunge cu trenul decît foarte greu. Şi-a mai spus prefectul că doar legătura feroviară spre Putna a fost tăiată, de parcă Mănăstirea Putna nu ar reprezenta unul dintre principalele puncte de atracţie turistică.   

 

Fiţi sociabili!