Fix d’aia!

Cu siguranţă că dacă s-ar face studiile socio-psihologice de care cu siguranţă că este nevoie în lumea sportului românesc, rezultatele acestora fie n-ar putea fi făcute publice deoarece nu se poate face o evaluare corectă, fie ar trebui să ne desfiinţăm ca naţie. Chestia cu adevărat tare, şi tare îngrijorătoare, este că inexplicabilul comportamental şi verbal atinge toate sporturile, toate vîrstele şi, desigur, ambele sexe. Vi-l amintiţi pe antrenorul ăla de fotbal care spărgea cu copita ditamai cuşca de la banca de rezerve în timpul meciului, în urmă cu cîţiva ani? Şi unde? Fix în Elveţia, unde nu numai că nici tonul nu-l ridică nimeni, dar mai e şi sediul UEFA! Dar pe domnul Tadici, antrenor de echipă naţională, cum le vorbea el ca la pîrnaie doamnelor convocate la echipa numită România? Şi tot aşa şi unei doamne din străinătate, venită tocmai în locul lui? Şi cum apăra el infractorii din tribune, aparţinînd probabil aceluiaşi regn cu domnul Tadici, care le făceau maimuţe pe două mari jucătoare de handbal, venite să joace tot pentru România, dar la nivel de club? Dar, dacă veni vorba de doamne, chiar de doamne ministru în acest caz, cum trebuie să fie amplasat singurul neuron al doamnei Lipă şi din ce o fi el alcătuit, din moment ce o face să zică, pe gură!, că Imnul României n-are ce căuta pe terenurile de sport din România!!! Dar dacă am zis „gură”, atunci gestul lui Şumudică de săptămîna trecută să fi fost oare chiar cel de a se şterge la gură, cum explica el la televizor la vreo două zile după? Dv., cînd vă ştergeţi la gură, o faceţi cu degetul mijlociu băgat pîn’ la jumate în orificiu sau cu palma ori cu dosul palmei? Pe un alt stadion, spectatorii au tăbărît peste crainic, i-au confiscat microfonul şi au băgat prin staţie celebrul îndemn pentru adversarul deloc întîmplător numit Dinamo. Iar între timp ne întrebăm toţi, ca boii: de ce or fi stadioanele şi sălile de sport pustii? Ete, d’aia!

 

 

Fiţi sociabili!