Filologie sau tupeu!?

În general în lumea sportului, dar parcă și mai evident în sportul românesc, școala apare ca un element opțional (era să scriu „facultativ”, dar eventualii cititori din rîndul sportivilor probabil că ar fi înțeles că zic de bine, adică despre facultate!) și adesea chiar dăunător evoluției în plan sportiv a talentului (născut) aflat pe traiectoria către (mort) speranță!

De aceea, imensa majoritate a sportivilor de mare performanță se exprimă greoi, chiar rudimentar, varianta cea mai brează fiind recitarea de platitudini tipizate de tipul „mingea e rotundă”, „nici adversarii n-au patru picioare” (astea, înainte de meciurile grele) ori „asta e, viața merge înainte!” (întotdeauna după partidele pierdute prostește). Trebuie făcută totuși o diferențiere între sportivii din vremea comunismului și cei din perioada greșit numită de democrație: comuniștii asigurau locuri în facultăți și o diplomă la finalul „studiilor” (în realitate a chiulului întins pe patru sau cinci ani!) pentru cei care nu erau complet cretini, cei mai mulți devenind la sfîrșitul carierei sportive profesori de educație fizică. Varianta pentru cei incapabili de a ține pixul în mînă era calificarea ca antrenor, evident că fără studii superioare. Puținii sportivi cu craniul ocupat de creier făceau facultatea „pe bune”, iar lumea îi știa de deștepți: Ladislau Boloni – stomatolog, Cornel Dinu – jurist, Mircea Lucescu – inginer. Tot inginer era și Mircea Sandu (Nașu’), numai că nu știa exact (chestie văzută live la TVR în anii ’90) dacă terminase Energetica sau Electrotehnica!

În lumea sportului de azi, printre puținele personaje cu studii se numără și Anamaria Prodan. De menționat că ea n-a făcut vreun sport (vă rog, nu mă forțați să scriu porcării!), ci școală. Este filolog. Și agent/traficant de fotbaliști, chiar importanți. Mai nou, doamna Prodan se vrea și patron de club. Numai că după ce a apărut știrea că ar fi achiziționat clubul Hermannstadt, din varii direcții a apărut informația că agenții nu au voie să dețină acțiuni la nici un club. Nu doar ei, ci nimeni din familie! Deci nici chestia cu fie-sa nu ține. Și-atunci te întrebi: o fi terminat Filologia fără să știe să citească? Sau crede că tupeul ține veșnic loc de toate alea!? Inclusiv de citirea legilor și regulamentelor.

Doru Popovici

Fiţi sociabili!