Fi-v-ar non gratele! (I)

Acum vreo două săptămîni, fericiţi că tocmai dăduseră o mare „lovitură de imagine”, ameninţînd că o declară pe doamna Prodan-Reghecampf „persona non grata”, Naşu’ şi restul bandei au pus-o de un grătar şi-un „şpriţache” (cum îl alintă unul din bandă, Mitică, dar pe care de data asta l-a sărit rîndul, el rămînînd probabil să facă de serviciu la televiziuni, prin telefon) pentru a sărbători această realizare, una din cele mai mari în aproape sfertul de secol de cînd călăresc ei fotbalul ăsta penal, alcătuit astfel întocmai după chipul şi asemănarea lor. Vă reamintesc o întîmplare la care, cumva mai discret, am fost eu însumi declarat „persona non grata” în acelaşi fotbal împuţit şi atunci, şi acum, prin 1998. Eram la data respectivă press officer la Divizionara „A” Nord Club Foresta, de a cărei aducere în Suceava fusesem unul din cei trei direct răspunzători, împreună cu primarul Constantin Sofroni (Dumnezeu să-l odihnească!) şi cu Marian Ionescu, cel ce avea să devină primar. Ei bine, să tot fi fost prin aprilie, chiar în Sîmbăta Mare, cînd, ducîndu-mă la stadion pentru a-i întîmpina pe colegii din presa centrală, aflu de la un paznic că… nu mai sînt ofiţer de presă! După cîteva minute, aflu de la patronul echipei, Eugen Huţu, că aşa e! Primise omul în cursul nopţii un telefon de ameninţare (mai degrabă şantaj, zic eu) de la Mitică. Ăla care abia acum se pregăteşte de brutărie şi despre care eu scriam încă de pe atunci că n-are ce căuta în libertate. Aaa, ce i-a zis Corleone lui Huţu la telefon? Iată: „Băi Huţule, păi ce facem, bre? Ofiţeru’ tău mă-njură prin ziare şi mă face puşcăriaş? Ia dă-l repede afară, că dacă nu, poate-ţi reamintesc ce datorii neplătite ai pe la Jiul şi poate te depunctăm…”. Aţi văzut ce simplu e să ajungi „persona non grata” în fotbalul Mafiei, liberă şi atunci, liberă şi acum? Cît priveşte oficializarea în această „calitate” a Anei Maria Prodan, lucrurile sînt infinit mai grave şi dovedesc unitatea de interese a membrilor Mafiei: pentru simplul fapt că femeia a îndrăznit să spună nişte adevăruri despre mafiotul Piţurcă, mafiotul Naşu’ a spus primul lucru care i-a trecut prin neuron (că mai mulţi, de unde!?): o declar „persona non grata”. Bine, bă!

 

 

Fiţi sociabili!