Festivaluri mari, mici și … lipsă!

Așa cum am promis, declar închis capitolul Festivalului de Blues din această rubrică, deși zău că ar fi material de umplut spațiul acesteia pînă la următoarea ediție. Iar de săptămîna viitoare ne apucăm de Bucovina Rock Castle, mai ales că ediția din acest an se anunță a fi și ea una de excepție prin calitatea capetelor de afiș.

Pînă atunci, însă, niște notițe legate de multele festivaluri de la noi și de aiurea care au loc sau ar fi trebuit să se desfășoare în aceste zile. Mai întîi despre finalizatul Neversea, unde a făcut mare vîlvă introducerea de către niște imbecili a unor mixaje cu manele, chestie considerată de mare deschidere spirituală de alți imbecili din public sau din media. Probabil din rîndul celor pentru care băieții ăia patru din Siret cărau alea 10 kile. Cum adică kile de ce!?

În cu totul altă ordine de idei, probabil că ăștia nici n-au observat că pe afiș s-a strecurat chiar o cîntăreață, pe nume Jesse J, care … chiar cîntă! Ciudat e că la fel se anunță lucrurile și la dezmățul ălălalt, de la Cluj, unde anul acesta, printre nenumăratele panarame, se anunță și niște nume la ale căror concerte chiar nu mi-ar fi rușine să fiu văzut. Sigur că nu lipsesc celebrii dee-jays (ăia încă vii, zic!), dar important e că și și aici lucrurile se îndreaptă spre normal.

Anormal e ce se petrece la Woodstock 50, adică Festivalul care trebuia să aniverseze 50 de ani de la cel original. S-ar putea ca locația aleasă, Watkins Glen, să fi fost cu ghinion, din moment ce mai întîi a dispărut sponsorul cu cele vreo 80 de milioane promise, apoi și … amplasamentul, că cică la Watkins Glen nu mai vrea nimeni festival. Păcat, dar întru totul în spiritul acestor ani în care cretinismul, cu precădere cel muzical, pare să iasă mereu biruitor.

Vă rog să nu mă întrebați de ce nu scriu cronica concertului lui Beth Hart. Îi cer ei scuze că o ratez a doua oară. A treia va fi cu noroc, sînt sigur. 

Fiţi sociabili!