Festivalul de Blues, ultima seară

Și românii fac blues, nu-i așa?

Seara finală a ediției a X-a a Festivalului de Blues dedicat memoriei lui Fane Adumitroaie a fost una inedită, pe scenă urcînd exclusiv interpreți români, ceea ce mi-a prilejuit un dialog absolut minunat cu Leslie Smith, keyboards-ista lui Joe Rusi, care urmărea absolut fascinată recitalul fantasticilor Vali Răcilă și Raul Kusak. De altfel, cu ea și cu Raul petrecusem deja vreo patru ore pe terasa de la Continental, unde mă invitase Hanno Hofer la prînz la niște beri (el) și cafele (eu). Dar despre cele petrecute în afara scenei, într-un episod separat.

Așadar, în timp ce Vali și Raul comiteau un „Spoonfull” sen-za-ți-o-nal, m-am uitat spre Leslie care era realmente pierită, în picioare, la colțul scenei. M-am dus la ea ca să o întreb dacă mai auzise așa ceva, și mi-a răspuns că nici nu și-a putut închipui vreodată că „Spoonfull”-ul lui Willie Dixon poate fi cîntat și în felul ăla. Sigur că am rămas cu ea pînă la sfîrșit, bucurîndu-ne de fiecare notă cîntată, uneori doar îngînată, de minunatul Vali și de colosalul Raul. Înaintea lor, ne (în)cîntase în deschiderea serii un copiluț pe nume Vlad Prisacariu, care cică tocmai… își serbase majoratul! Pe timpul recitalului său stătusem chiar cu Vali, și pot să spun că se declarase și el încîntat de copil, pe care de altfel Bobby a promis să îl cheme și la edițiile viitoare.

Al doilea recital a fost și el excepțional, prilejuindu-i lui Berti Barbera o revenire în forță pe scena de acasă, dar nu singur, ci însoțit de prietenul, chitaristul și coechipierul său Nicu Patoi, un bluesman de o profunzime comparabilă doar cu a lui Berti. Ne-au cîntat integral noul album aflat la procesat, care se anunță o veritabilă capodoperă, selecția pieselor de pe acesta fiind și ea fără termen de comparație. Îi așteptăm cu aceeași dragoste, desigur eternă, pe Berti și pe Nicu mai spre toamnă, la lansare.

Fiţi sociabili!