Fapte de o gravitate majoră

  • Din cauză că a fost arestat preventiv pentru dare de mită, avocatul Paul Rusu a fost exclus din Partidul Conservator şi şi-a pierdut calitatea de membru al Consiliului Local Suceava. Preşedintele PC, senatorul şi avocatul Mihai Neagu, a spus că măsura a fost luată pentru că „faptele pe care el le-a comis sînt de o gravitate majoră, gradul de pericol social este sporit în cazul lui prin faptul că fiind avocat avea cunoştinţă de consecinţele pe care le produce o asemenea faptă”. Pînă la o hotărîre definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată, la PC Suceava funcţionează prezumţia de vinovăţie, cu largul sprijin al domnului avocat Neagu. Mihai Neagu a spus că-i pare rău ce i s-a întîmplat lui Paul Rusu şi a adăugat: „Sîntem convinşi că Justiţia îşi va face datoria”. Păi, ce să şi-o mai facă dacă PC-ul a dat, deja, verdictul?   
  • Primarul PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean, îi cere daune de 300.000 de lei consilierul local PC Traian Andronachi, pentru declaraţii care i-au „cauzat un prejudiciu de imagine” şi i-au lezat „onoarea şi demnitatea”. Cu un şef ca domnul Neagu, domnul Andronachi ar trebui să se dea afară din partid şi din Consiliul Local, şi să-i ducă domnului Olărean 300.000 de lei.
  • Fundaţia Mişcarea Populară Suceava, braţul moale al Partidului Mişcarea Populară, a făcut un apel la cetăţenii judeţului să fie alături de sinistraţii din Galaţi. Noi facem un apel la suceveni să fie alături şi de sinistraţii din Mişcarea Populară, dăruindu-le cîteva procente.
  • În acest an, la Suceava nu a ajuns nici un leu din cele 2,3 milioane prevăzute în baza programului guvernamental „Termoficare 2006-2015”, iar din această cauză nu a putut fi reabilitat nici un punct termic. Neavînd fonduri suficiente, Guvernul alocă bani doar în punctele fierbinţi, şi nu în punctele prin care circulă apa fierbinte.
  • După cinci ani de la începerea lucrărilor, în sfîrşit a fost inaugurată noua grădiniţă de la Pătrăuţi. Dacă lucrările ar mai fi durat vreo doi ani, atunci imobilul ar fi fost transformat în şcoală, fiindcă ar fi fost prea „bătrîn” pentru grădiniţă.
  • În trei din cele patru corpuri de clădire ale Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus există toalete, iar acestea sînt proaspăt renovate. Numai că elevii nu le pot folosi, fiindcă sînt închise ca urmare a unei dispoziţii a primarului Gheorghe Schipor, care nu vrea ca toaletele să fie stricate. Bine măcar că domnul Schipor îi lasă pe copii să intre în şcoală, netemîndu-se că aceştia vor strica băncile, tablele, pereţii şi muşcatele din fereastră.        
Fiţi sociabili!