Fă ce spune Klaus Iohannis, nu ce face el

La Suceava am descoperit un preşedinte mai plin de viaţă, mai puţin rupt de realitate şi mai puţin fricos în a se apropia de oamenii simpli şi a da mîna cu ei. Este vorba despre preşedintele României, Klaus Iohannis, care a învăţat să dialogheze cu o sală, să vorbească normal şi să facă mici băi de mulţime în bazinele formate ad-hoc din persoane venite să-l vadă de-aproape. În timpul dezbaterii organizate de administraţia judeţeană la Teatrul „Matei Vişniec”, domnul Iohannis le-a spus aleşilor locali şi oamenilor de afaceri prezenţi în sală că România are nevoie de partide puternice, care să vină cu oameni dedicaţi şi specialişti. Pentru că oamenii prezenţi la întîlnire erau veniţi cu altă treabă, şi nu ca să facă politică de politică, dar şi fiindcă majoritatea erau de aceeaşi parte a baricadei politice cu Klaus Iohannis, nimeni nu l-a întrebat pe acesta ce-i cu USR-ul. Ar fi trebuit să-l întrebe, pentru că domnul Iohannis a făcut reclamă pe faţă acestui aşa-zis partid, care şi datorită preşedintelui României a ajuns în Parlament. Este USR un partid puternic, este USR altfel decît celelalte formaţiuni politice, a demonstrat USR că are oameni care să schimbe lucrurile în bine, ce a făcut şi ce face USR în afară de scandal? Dar cu PNL-ul care-i treaba? Partidul Naţional Liberal este pe nicăieri de o vreme, iar declinul a început în momentul în care Klaus Iohannis s-a amestecat în alegerea candidatului pentru funcţia de primar al Capitalei. Este Cristian Buşoi, preferatul preşedintelui României, un specialist şi un dedicat care poate face din PNL un partid puternic care să convingă cetăţenii să-l voteze? Cu siguranţă nu. Domnul Iohannis nu trebuie să dea lecţii, trebuia să dea un exemplu de cum se construieşte un partid adevărat cu oameni deosebiţi, însă a ratat această şansă. Dacă PNL-ul îl va alege pe Cristian Buşoi în funcţia de preşedinte al partidului la apropiatele alegeri, aşa cum se preconizează, atunci e clar. Atunci e limpede că numai gura e de Klaus Iohannis şi că e bun doar de dat sfaturi, şi se va ajunge la concluzia că trebuie să se facă ce spune Klaus Iohannis, nu ce face el.   

Fiţi sociabili!