Exact cum bănuiam

ABBAPînă după finala naţională a Eurovision-ului, cînd mi-am propus să comentez „cu dovezi” întreaga panaramă, ăsta e ultimul articol în care abordez subiectul. N-aş fi făcut-o nici acum, însă o întîmplare derulată săptămîna trecută mi-a impus revenirea la acesta. Aşadar, la vreme de seară, pe final de Telejurnal, am aflat că invitaţii TVR de la ora 21.00 vor fi membrii juriului care a făcut selecţia celor 12 piese finaliste. În ordinea numerelor de pe tricou: doamna Alexandra Cepraga (regizor muzical) şi domnii Moculescu (compozitor), Randi (cică tot aşa, ba şi cîntăreţ „de succes”!), Zoli Toth (percuţionist, membru al fostului grup Sistem), iar doar prin telefon domnul Ouatu, cel care a uimit Europa, ba şi pe Cristian Tudor Popescu, cu vocea şi apariţia sa. În moţul trebii, doamna Iuliana Marciuc, cea pe care o citasem în numărul anterior din Jupânu’, preşedinta juriului. O primă întrebare pe care mi-am pus-o este cea legată de competenţă. Or fi ei artişti, cîntăreţi, compozitori şi ce-or mai fi, dar ce garanţii există că sînt şi ascultători de muzică? Fiindcă, oricît de ciudat poate să pară, a asculta profesionist muzică, a avea capacitatea critică de a selecta piesele competitive din mormanul de gunoi e o chestie niţel altfel decît a compune sau a cînta. De aici, o altă întrebare: de ce nu are loc în juriu un disc-jockey, să zicem nu neapărat eu, dar Partoş ce cusur are? Sau un om de radio, dintre cei care ştiu să selecteze ceea ce ştiu că place unui număr cît mai mare de ascultători. Asta, ca să nu mai spun că unul ca alde Randi, născut cînd muzica deja murise, crede că ABBA e „depăşit”! Poate că nu e imbecil, dar vă imaginaţi, cred, ce înţelege ăsta prin muzică.

 

 

Fiţi sociabili!