Evoluția speciei umane

În mod indiscutabil, specia umană se află în plină evoluție, proces început cu sute de mii de ani în urmă și care va continua neîncetat. Una din direcțiile acestei evoluții este și cea referitoare la performanțele fizice și implicit la cele sportive. Acum, în 2019, se aleargă, se sare, se aruncă mai repede, mai sus, mai departe decît se făcea acum 100 sau doar 50 de ani. Însă nu se poate ca la un moment dat să nu se atingă și nivelul suprem, cel peste care nu se va mai putea trece. Vreau să spun că e totuși greu de presupus că va veni și ziua în care să se alerge 100 de metri în 5 sau 6 secunde, că se vor înscrie cîte 70 de goluri la un meci de fotbal (unul normal, nu cele din colecția particulară Mitică Corleone, unde cînd a fost nevoie de 18 s-au înscris 18, ba și la zero!, iar dacă trebuia să fie 70, s-ar fi înscris și alea, nu vă faceți griji!) ori că se vor ridica 800 de kilograme la haltere. Recordurile, mai ales cele din atletism, rezistă și zeci de ani, iar cînd sînt depășite, chestia se petrece la cîteva miimi de secundă sau la unul, hai doi, centimetri. Nu apar peste noapte fenomene care să pulverizeze performanțele aflate în poziția de record, iar sportivii care o fac nu se autodepășesc nici ei fulminant de la un concurs la altul.

Tocmai de aceea, atunci cînd se produce un salt brusc, te gîndești ce s-o fi petrecut. Bunăoară, o jucătoare de tenis joacă mizerabil un set și ceva, apoi cere doctor și întrerupere, iar după 15 minute revine, recuperează tot și cîștigă meciul, cu 6-2 în decisiv! Să fi evoluat numita Vondrousova în 15 minute cît n-o făcuse în 19 ani de viață? Eu cred mai degrabă că evoluția nu e la specia umană, ci la medicină. Iar dacă victima de atunci, Simona Halep, n-a zis nimic, atunci e clar că Vondrousova e o mare jucătoare. Probabil pe termen foarte scurt, ca Ostapenko, alta care în toată cariera a jucat un singur turneu. Cîștigat, culmea!, tot în fața Simonei.

Fiţi sociabili!