Eternul și fascinantul Gigi

Dacă n-ar fi existat din străvechime zicerea că „Prostul dacă nu-i fudul/ Parcă nu e prost destul”, atunci cu siguranță că ar fi izvorît odată cu apariția în peisajul fotbalistic românesc a domnului Gheorghe Becali. Nu vreau să spun că dl. George (cum îi place să-și zică el însuși, în varianta care i se pare că îl înnobilează nițel) ar fi vreun prost în valoare absolută, adică unul cu un I.Q. în jur de 14, fiindcă n-am nici un motiv să mă îndoiesc de capacitățile intelectuale ale domniei sale.

Vă rog să vă reamintiți cum ne povestea însuși dumnealui că studiază Dreptul la o facultate pe deplin privată, unde printre profesori se număra (cum dracu’ să nu se fi numărat!?) pînă și juristul de la FRF sau LPF, nu mai știu exact (de fapt, poate că amîndoi, ceea ce chiar n-ar fi de mirare), chestie parcă însă nefinalizată, cred că deoarece prea mult studiu te împiedică să mergi zilnic să privești ore în șir oile…

În sfîrșit, ideea e că dl. George Becali nu-i prost, însă are darul de a face prostii pe bandă rulantă, poate din spirit de frondă, poate din amuzament, ca să rîdă apoi de felul în care reacționăm noi, presa, la ghidușiile domniei sale. Domnul Becali are și un dar cu totul unic: acela de a aduce peste noapte fotbaliști de te miri unde, sclipitori într-un meci contra Chiajnei ori Voluntariului (asta, dacă nu sînt chiar de acolo), prilej cu care devin Neymar sau Pogba (curios, niciodată însă M’Bappe, poate fiindcă e mai greu și de scris, și de pronunțat) și care sînt așteptați să dea o față noua echipei. N-o dau niciodată, așa că se reîntorc după trei, patru meciuri, maximum un tur, acolo de unde au venit.

Cînd scriu eu chestia asta, mai e o zi pînă la returul cu Mlada, pentru care cică ar fi reînviat vreo doi Neymari și vreo doi Pogbăi. Care dacă nu aduc calificarea, redevin Pintilii și ce-or mai fi. Dacă nu exista vorba aia, sigur ar fi apărut acum.

Fiţi sociabili!