Eşti mumă cu mine, sînt mumă cu tine

„Asta cred că trebuie să o întrebaţi pe doamna Kovesi, nu pe mine”. Serios? Scuze pentru intrarea abruptă. Acesta a fost răspunsul preşedintelui Românei, Klaus Iohannis, la întrebarea referitoare la refuzul constant al procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Însă, acelaşi preşedinte a fost extrem de vorbăreţ atunci cînd a venit vorba de membri ai Senatului sau ai Camerei Deputaţilor care s-au ascuns în spatele imunităţii parlamentare, cînd ar fi trebuit să se prezinte în faţa procurorilor DNA. Ce-i mai dă domnul Iohannis cu Statul de Drept şi ce-i mai critică pe parlamentari pentru că nu dau aviz solicitărilor DNA. Însă, dacă în lege scrie că parlamentarii pot sau nu să ridice imunitatea parlamentară a unui coleg, în nici o lege nu scrie că procurorul şef al DNA se poate sau nu se poate prezenta în faţa unei comisii parlamentare atunci cînd este solicitat. Înainte de a fi procuror şef al Departamentului Naţional Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi este cetăţean al acestei ţări europene, iar ca cetăţean european are nu doar drepturi, ci şi obligaţii. Inclusiv obligaţia de a răspunde întrebărilor unei comisii parlamentare. Răspunsul nerăspuns al lui Klaus Iohannis demonstrează că acesta este pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă. Mumă este pentru Laura Codruţa Kovesi, care este şi mama, şi tata Justiţiei din ţara asta. Pe principul eşti mumă cu mine, sînt mumă cu tine, DNA-ul doamnei Kovesi n-a avut nimic de verificat după ce o instanţă de judecată a hotărît definitiv şi irevocabil că familia Iohannis a şutit un imobil din Sibiu. Şutit, parcă aşa se spune. Pe de altă parte, de ce să se agite prea mult preşedintele în ceea ce priveşte mersul anchetei desfăşurate de Parlament în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009? Dacă va veni şi ziua în care se va constitui o comisie parlamentară pentru analiza alegerilor prezidenţiale din 2014? Cum adică, el, ditamai preşedintele în funcţie, să se prezinte în faţa unei comisii formate din parlamentari, care se ştie că-s nişte puturoşi şi nişte hoţi, care se ascund în spatele imunităţii, în loc să stea cu capul plecat în faţa procurorilor DNA.      

Fiţi sociabili!