Este Cati Andronescu/ Suflet nobil şi vibrant/ Mamă bună, om politic/ Şi ministru important/ Au spus Gabi şi-Alexandra/ Şi-astfel au primit funcţii la inspectorat

Gabriela Mihai a periat-o din cap pînă în picioare pe Ecaterina Andronescu, iar Alexandra Chirilă s-a fotografiat alături de aceasta şi uite-aşa cele două au ajuns adjuncte ale Inspectoratului Şcolar Suceava

Este Cati Andronescu/ Suflet nobil şi vibrant/ Mamă bună, om politic/ Şi ministru important/ Au spus Gabi şi-Alexandra/ Şi-astfel au primit funcţii la inspectorat

Ia să vedem noi cum stă treaba cu numirile făcute de Ministerul Educaţiei, condus de social-democrata Ecaterina Andronescu, prin care Gabriela Mihai, directoarea Şcolii Generale 1 Suceava, şi inspectoarea Alexandra Chirilă au ajuns pe cele două locuri de adjunct ale Inspectoratului Şcolar Suceava.

Pe 3 mai 2019, Ecaterina Andronescu a fost în vizită la Suceava, unde a participat la festivitatea de premiere a Olimpiadei Naţionale de Informatică. Şi dacă tot era prin zonă, doamna Andronescu a trecut şi pe la sediul Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD unde a susţinut o conferinţă de presă, dar nu înainte de a se întîlni cu cîţiva dintre social-democraţii suceveni. Evident, ministrul PSD al Educaţiei a vorbit despre intenţiile pe care le are. Surse participante la întîlnire ne-au spus că una dintre măsuri vizează acordarea de ghiozdane cu rechizite şi treninguri tuturor copiilor din România, pentru a se reduce astfel abandonul şcolar.

Cînd cineva din sală i-a spus doamnei Andronescu că această măsură este una populistă şi criticabilă, aceasta a făcut ochii mari. Elevii de la Şcoala Generală 3 Suceava şi cei de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, de exemplu, sînt, în general, copii care provin din familii cu posibilităţi financiare, aşa că nu au nevoie de ghiozdanul Guvernului. E la fel ca în cazul depăşitului program „Cornul şi laptele”, cînd elevi de la şcolile din oraş au încins bătăi cu triunghiurile de brînză topită prin sălile de clasă şi pe holurile unităţilor de învăţămînt. Ecaterinei Andronescu i s-a spus că ar trebui ca trening şi ghiozdan să primească doar copiii care provin din familii nevoiaşe, dar aceasta a spus că nu va renunţa la proiectul său.

Cu ce proiect a mai venit Ecaterina Andronescu şi care au fost reacţiile aflaţi din pagina 3.

Ecaterina Andronescu le-a mai spus membrilor PSD prezenţi la şedinţă, care se uitau la ea ca la o icoană făcătoare de minune, unii dintre ei, că ar vrea ca fiecare elev să primească în dar cîte o tabletă pe care să o folosească la şcoală. Cînd i s-a atras atenţia că în Europa există tendinţa ca şcolile să-i ţină departe pe copii de tablete şi de alte aparate moderne, pentru a nu-i ajuta să devină dependenţi de acestea, doamna Andronescu a făcut ochii mari, a spus că trebuie să fim în pas cu tehnologia şi că dumneaei merge mai departe.

La întîlnirea de la sediul PSD Suceava a luat cuvîntul şi Gabriela Mihai, consilier judeţean PSD şi directoarea Şcolii Generale 1 Suceava, care a ţinut să o umple de respect pe Ecaterina Andronescu din cap şi pînă în picioare, lăudînd-o pentru discursul minunat pe care-l are peste tot pe unde merge, spunînd că dumneaei nu trebuie să plece urechea la fitecine şi invitînd-o să-şi vadă în continuare de proiectele sale minunate.

La cîteva săptămîni după atitudinea linguşitoare pe care a avut la şedinţa la care fusese invitată Ecaterina Andronescu, Ministerul Educaţiei a numit-o pe Gabriela Mihai în funcţia de adjunct al Inspectoratului Şcolar Suceava în locul apoliticei Gabriela Scutaru. La şedinţă a fost şi inspectoarea Alexandra Chirilă, cea care s-a înscris în PSD atunci cînd Gheorghe Lazăr a fost demis pentru prima oară de la şefia Inspectoratului Şcolar şi a sperat că ea va fi aleasă pentru a-i lua locul. Doamna Chirilă s-a fotografiat împreună cu Ecaterina Andronescu şi a postat imaginea pe pagina sa de Facebook. După cîteva săptămîni de la realizarea fotografiei, Alexandra Chirilă a fost numită în funcţia de adjunct al Inspectoratului Şcolar Suceava în locul lui Cristian Cuciurean, care a fost fixat pe postul de inspector general, pe care-l ocupa cu titlu interimar.

Aşadar, dacă îl perii pe ministrul Educaţiei sau numai dacă faci o fotografie cu acesta poţi ajunge să faci parte din conducerea Inspectoratului Şcolar Suceava. Cu condiţia să fii membru de partid şi să ai şi un spate în partid.

Sorin AVRAM  

Fiţi sociabili!