Eric Johnson, unul dintre cei mai iubiți chitariști ai planetei

Chitaristul texan Eric Johnson a lansat pe 28 februarie 2020 un album cuminte, conținînd în mare parte balade și intitulat EJ, Vol. 2. Prima melodie de pe LP pe care am auzit-o prin martie a fost Different Folks şi mi-a rămas în cap pentru că mi-a adus aminte de In My Life a lui John Lennon (așa că nu întîmplător există și un cover după The Beatles – Hide Your Love Away).

Acest volum continuă ideile muzicale apărute pe „EJ”, precedentul său material din 2016, o colecție acustică de piese ce includea nouă compoziții originale și patru cover-uri în care se remarca aceeași abordare directă, intimă, personală și plină de emoție, Eric combinînd aranjamentele electrice cu cele acustice.

Pe piesa „Waterwheel” el își dezvăluie sentimente personale despre sincronicitățile care apar în viață, felul în care trebuie să le asculți mesajul, să le mulțumești și să curgi împreună cu ele, folosind moara de apă ca metaforă. Piesa „Golden Way” vorbește de găsirea adevăratului drum în viață, în timp ce „For the stars” este momentul de introspecție și reevaluare personală după pierderea mamei. „E drept, spune muzicianul, că emoţiile pot fi dureroase, dar această durere poate fi vindecătoare, chiar eliberatoare”.

Pe lîngă cele 11 melodii originale, există două cover-uri pe album: The Beatles „Hide Your Love Away” și tradiționala melodie folk Waterside Black, rearanjată în anii ’60 de Bert Jansch, și controversată datorită asemănărilor din Black Mountain Side – Led Zeppelin. Dar vorba lui Bert Jansch: „Credeți că Jimmy Page a furat-o de la mine în 1965? Nu… cred că mai degrabă a învățat-o de la mine!”.

Evident că turneul ce urma să aibă loc în acest an, intitulat „Classics: Present and Past”, a fost întrerupt, dar în concertele pe care a apucat să le țină, Eric a fost însoțit de Roscoe Beck la bas (Leonard Cohen, Robben Ford, Dixie Chicks), Tom Brechtlein la tobe (Kenny Loggins, Chick Corea, Wayne Shorter, Robben Ford), iar la clape și chitară Dave Scher (stea în ascensiune, de pe scena muzicală din Austin).

Și tot anul acesta a fost lansat un nou Fender Stratocaster (realizat după un instrument utilizat frecvent la începutul carierei lui Eric Johnson), model ce este al patrulea din colecția de chitare Johnson semnată Fender.

De-a lungul a peste patru decenii, Eric Johnson a avut parte de o călătorie muzicală în care genurile muzicale – rock, blues, jazz, fusion, soul, folk, new-age, clasic și chiar country – au interferat. „ Totul se reduce cu adevărat la muzică și melodie la sfîrșitul zilei”, explică el. „Dacă nu reușesc asta, este plictisitor pentru mine. Cel mai important lucru este să mă dezvolt muzical și să fiu mai explicit din punct de vedere artistic cu fiecare nou proiect”.

Printre numeroasele premii ale lui Johnson se numără un Grammy -pentru „Cliffs of Dover” (o piesă de pe Ah Via Musicom, disc din 1990 recompensat cu platină) – şi includerea în lista celor „100 cei mai mari chitariști ai secolului XX”. Iar în orașul său natal, Austin TX, loc plin de chitariști, cititorii publicației Austin Chronicle l-au votat pe Eric Johnson în sondajele anuale „Cel mai bun chitarist electric” și „Cel mai bun chitarist acustic”, „încoronîndu-l” „Chitaristul electric al deceniului” și unul dintre cei cinci „muzicieni ai deceniului” – poate și pentru că de-a lungul carierei sale Johnson a considerat muzica o forță de vindecare și o modalitate de a insufla bucurie.

Marcel Platon

Fiţi sociabili!