Elogiul neputinţei

Am avut parte de o primă manşă a play-off-ului din Champions League cum nici duşmanilor nu le doresc. Un meci absolut jenant, între o echipă românească perfect anonimă şi nişte „bulgari” (ghilimelele vin de la faptul că acolo erau mai mult brazilieni, plus Moţi, mai „brazilian” decît toţi, cel puţin la mingea aia scoasă în corner în ultimele minute, dintre doi stelişti care cred că şi acum se miră de execuţie) pentru care e foarte clar că a se fi văzut deja calificaţi în Europa League e deja o mare realizare, iar banii fraierilor ălora de fraţi patroni e şi mai clar că se viraseră deja în conturile mercenarilor, deci ce rost ar mai fi avut să se forţeze!? A rezultat un meci de panaramă, în care dezinteresul ălora era flagrant, în timp ce handicapurile mentale ale alor noştri nu erau depăşite (ba chiar surclasate) decît de handicapurile tehnice tot ale lor, cu nimic inferioare celor tactice ale antrenorului de doi bani (nu e metaforă, ci cred că e salariul din contract, că doar n-o fi nebun Gigi să-i dea mai mult, din moment ce el nu scoate bani nici ca să cumpere vreo doi fotbalişti adevăraţi, başca faptul că doamna Paula Iacob mai are de luat de la el ceva milioane, că doar nu l-o ţine pe gratis la bulău!). Am ştiut încă dinaintea startului ce va urma, deoarece alt intelectual din stînă, dl. Narcis Răducan, ne explicase că „important e să jucam cu capul”, asta însemnînd, conform minţii lui şi tacticii gîlciene că „important e să nu primim gol”. De unde rezultă ca nu Piţurcă e ultimul căcănar de pe aceste meleaguri. Am văzut tot ce nici cu mintea nu gîndeam că se poate vedea pe un teren de fotbal, nici măcar în judeţeană: curse de-a droanga, la Popa, finalizate cu centrări în tabelă ori şut în peluze, un Stanciu pentru care mingea e principalul adversar, un Chipciu căzut parcă de pe Jupiter (că Marte, fiind mai aproape, de acolo ar fi putut înţelege ce-i ăla fotbal) şi, peste toţi, prezentul veşnic absent Latovlevici. Un fotbal neputincios, jucat de nişte neputincioşi, conduşi de cel mai neputincios antrenor, Gîlmă! Da, Steaua se va califica. Şi ce dacă?

 

Fiţi sociabili!