Elena, o legendă vie

Igor Dodon „rimează” tot mai des, mai apăsat, cu „colon”. În limba română, deoarece în cea „moldovenească” se spune „maţu gros”, iar rima – din păcate – dispare. În altă abordare – mai puţin puturoasă – rimează şi cu Colon, adică, aici… numele original, spaniol al lui Columb. Acel Colon a descoperit America. Dar şi Dodon e un creativ, un descoperitor! El „descoperă” pe bandă rulantă aşa-zise „adevăruri istorice” cu dezinvoltura infinită a impostorului vîndut pe veci ruşilor.

Una dintre găselniţele colon(ia)istă – pardon, dodonistă! – este revelaţia faptului că „Ştefan cel Mare n-a purtat niciodată război cu Rusia”! Scriitorul Nicolae Dabija consacră acestei noi aberaţii un documentat articol, în care reînvie şi drama domniţei Elena, fata marelui voievod, pe care o consideră „prima dintr-un lung şir de jertfe”, de crime şi nelegiuiri comise împotriva românilor, în secolele următoare, de Imperiul de la Răsărit (întîi ţarist, apoi bolşevic. Tot un drac, credeţi-mă!).

Deoarece talentul de minunat povestaş al scriitorului basarabean este bine cunoscut, mă voi mulţumi – în două episoade – să aleg (fără a abuza de ghilimele) pasaje elocvente pentru tristul destin al Elenei Voloşanca (românca). Întîi, referitor la „revelaţia istorică” a Dodonului-colonului: a scrie că Moldova secolului XV nu s-a războit cu Rusia, e ca şi cum ai spune că dacii lui Burebista nu s-au bătut cu aborigenii australieni. Pe atunci, Rusia care nu se lăţise lacomă în toate părţile, nu se învecina cu Moldova, iar ţărişoara lui Ivan Vasilievici, socrul lui Ştefan, era mai mică decît aceasta. De fapt, primele contacte ale Ţării Moldovei cu Rusia ţin de epoca ştefaniană. Din păcate, aceste contacte se soldează cu o abominabilă dublă crimă: ţarii ruşi o omoară pe Elena, dar şi pe nepotul marelui voievod. Răsplată tipic rusească pentru încrederea pe care o avusese Ştefan în împărăţia „creştină” de la Răsărit. Elena, fata lui Ştefan şi a Eudochiei, sora împăratului Simeon Olelkowici de Kiev, urmaş al principilor lituanieni Olgerd, se născuse în 1465. Vestea despre frumuseţea şi înţelepciunea ei ajunsese la curţile europene, mulţi regi (între care cei ai Poloniei şi Ungariei ori dogele Veneţiei) dorind-o de noră. Dar Ştefan, „apărătorul creştinătăţii”, şi-o dorea măritată cu un principe creştin. În 1479, cînd Elena nu avea decît 14 ani, sosea la Suceava o primă solie a ţarului Ivan al II-lea, care o vroia pe frumoasa domniţă mireasă pentru fiul său Ivan cel Tînăr, moştenitorul tronului Rusiei. Ştefan a refuzat, considerînd că Elena este încă prea tînără. Soliile aveau să revină în fiecare din anii următori, dar iubitorul tată avea să se învoiască abia în 1482, după cîteva luni de şedere la Curtea Domnească din Suceava a trimisului ţarului, principele Mihail Pleşceev. Elena avea 17 ani cînd la Suceava s-a sărbătorit (în lipsa mirelui) nunta-logodnă, iar în ianuarie 1483, domniţa Elena a Moldovei, însoţită de suita sa alcătuită din peste o sută de boieri, preoţi şi servitori, luă drumul Moscovei. La catedrala „Sfintei Înălţări” din Kremlin avea să aibă loc cununia celor doi tineri: Elena avea 18 ani, Ivan 25. Toată Moscova ieşise s-o admire pe frumoasa Elena Româncuţa, deoarece ruşii au numit-o Olena Voloşanca şi nu Olena Moldovanca (Moldoveanca). La ceremonie avea să asiste şi Sofia Paleolog, a doua soţie a marelui cneaz, cea care se va dovedi, prin intrigile ei, piaza rea a tînărului cuplu princiar. La 10 octombrie 1483 se va naşte Dimitrie, fiul lui Ivan cel Tînăr şi al Elenei de Moldova. Aflînd marea veste, bunicul Ştefan a organizat, la Suceava, o petrecere grandioasă: nepotul lui va fi ţar al Rusiei! Dar vremurile erau tulburi: în anul următor, turcii vor cuceri Chilia şi Cetatea Albă, tăind accesul Moldovei la Dunăre şi Marea Neagră. Ştefan cere ajutorul cuscrului moscovit, dar acesta – ignorînd tratatul de alianţă şi rudenia – îl refuză, motivînd că ţara lui e prea departe de Moldova. Ruşii vor veni, nechemaţi, la noi peste veacuri, dar nu ca să ne elibereze, ci să ia – la 1812 – în posesie cetăţile strategice amintite, însuşindu-şi ca supliment şi o halcă mare din trupul ţării Olenei Voloşanca şi a lui Ştefan Voievod.

La Moscova, prestigiul româncei creşte, deoarece ea adună în jurul ei minţile cele mai luminate ale Rusiei. Dă poruncă să fie copiate şi difuzate letopiseţe despre Ţara Moldovei şi cea a Valahiei, avînd conştiinţa clară că ambele ţări alcătuiesc un singur neam. Înfiinţează primele ateliere de broderie, între lucrările de excepţie păstrate pînă azi aflîndu-se şi două văluri liturgice brodate în 1498, descoperite acum cîteva decenii de către Pavel Bălan în Muzeul Istoric de Stat din Moscova. Elena devine încă din timpul vieţii o legendă vie. Cercetătorii ruşi susţin că anume ea ar fi servit drept prototip pentru Preafrumoasa Elena din poveştile populare ruseşti. Dar zilele fericite ale Elenei încep să se apropie de sfîrşit. La 7 martie 1490 moare, la numai 32 de ani, soţul ei, Ivan cel Tînăr, presupunîndu-se că ar fi fost otrăvit de mama sa vitregă, Sofia Paleolog. Astfel – scrie Nicolae Dabija – frumoasa şi înţeleaptă muşatină rămîne văduvă. Despre drama trăită de ea şi de fiul ei, Dimitrie, în numărul viitor.

 

 

Fiţi sociabili!