Universitarii suceveni au datoria să ”spargă” zidurile universității

În ciuda faptului că mediul universitar este destul de permisiv cu tinerii care aleg să-și continue studiile, nu toți cei care intră la o facultate o și termină. Una dintre explicații, conform rectorului Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, profesorul universitar doctor inginer Valentin Popa, este aceea că tinerii nu fac față ritmului de învățare. În medie, o cincime din studenții de anul I de la USV abandonează studiile. Anul acesta s-a înregistrat un record de înscrieri la universitatea suceveană, ajungîndu-se la un număr de 4.500 de studenți, cu 5% în plus față de anul trecut, însă rămîne de văzut cîți dintre aceștia vor merge mai departe.

În cadrul unei emisiuni la Radio Top, domnul Popa a declarat: ”Deocamdată nu putem aprecia calitatea noilor studenți. Admiterea nu a fost în iulie, nu a fost în septembrie, ci va fi în primele două semestre din anul I. Atunci se triază în mod extrem de serios studenții de elevi. În medie, mai bine de 20% dintre tinerii intrați la facultate renunță în primul an pentru că nu reușesc să facă față standardelor de student. Nu prea știu să învețe, în primul rînd. Nu au puterea să învețe. Viața de student înseamnă, totuși, un efort de mai multe ore pe zi, să înveți cel puțin în sesiune. Este un alt sistem comparativ cu liceul. Nu te ascultă în fiecare zi, nu te urmărește chiar în fiecare zi. Punem și noi accent în timpul săptămînii pe lucrul acasă, pe lucrul individual al studentului, dar e cu totul alt stil decît în liceu. Acum, efortul maxim ajunge să fie în sesiune ori cînd ai examenele parțiale. Mulți simt un fel de relaxare, simt că nu-i urmărește nimeni zi de zi și pierd ritmul. Rămîne pe mai departe aceeași părere pe care o am. Nu știu să învețe și nu au puterea să învețe cîteva ore pe zi, iar în sesiune opt-zece-douăsprezece ore pe zi”.

Normal că în mediul universitar așteptările sînt mai mari decît cele din liceu. Dar, atenție, așteptările sînt mai mari și în ceea ce-i privește pe studenți, și în ceea ce-i privește pe profesori.

Universitatea ”Ștefan cel Mare” a tot crescut din martie 1990, anul înființării, și pînă în prezent. A crescut și ca număr de studenți, și ca număr de profesori, și ca număr de specializări, și ca spații pentru învățămînt. Și încă va mai crește, dacă este să ținem cont că au început lucrările la un nou campus universitar, cel de la Moara.

În ciuda numeroaselor creșteri, universitatea nu este suficient de vizibilă în spațiul public, iar prezența ei în viața comunității este timidă. Se fac o serie de activități în cadrul universității a căror adresabilitate trece zidurile școlii, însă mai rar asistenții, lectorii, conferențiarii și profesorii se dezlipesc de catedrele, birourile și laboratoarelor lor pentru a ieși în lume.

Într-un oraș cu o universitate destul de mare ar trebui să te ”împiedici” peste tot de universitari. Ar trebui să-i întîlnești prin sălile de ședințe ale Prefecturii, Consiliului Județean și consiliilor locale, căutînd soluții împreună cu aleșii și numiții pentru rezolvarea anumitor probleme ale localităților. Ar trebui să-i vezi umblînd prin licee pentru a le vorbi elevilor despre inginerie, tehnologie, filosofie și problema drogurilor. Ar trebui să nu mai scapi de ei cînd deschizi televizorul, radioul sau chiar frigiderul. Și ar trebui să le poți afla de pe diferite site-uri opiniile despre evenimentele importante din comunitatea noastră, dar și din țară și din lume.

Cu puține excepții, notabile, ce-i drept, universitarii suceveni trăiesc în interiorul zidurilor universității. Dacă se respectă, universitarii ar trebui să ”spargă” zidurile universității și să-și facă simțită prezența în comunitate. Doar de aia studiază și cercetează – ca să le împărtășească din cunoștințele și experiențele lor și altora, nu doar studenților. Altfel, pentru ce să mai ai o universitate într-un oraș, doar ca să spui că o ai?

Pe 2 octombrie 2023 a început un nou an universitar. Succes!