În cîteva localități sucevene campania electorală se desfășoară în forță, chiar dacă abia au început să fie depuse candidaturile la birourile electorale și, oficial, campania nu a început. Cel mai adesea, campania înseamnă atacarea primarului în funcție prin presă, pe rețelele de socializare ori ”pe la porți, pe la ferești”. Unii dintre candidați văd abia acum bubele din capul primarilor, pentru că au avut alte treburi, dar alții le contabilizează de multă vreme în calitate de cetățeni. Din spatele tastaturii ori de pe marginea drumului plin de gropi, altfel se văd lucrurile decît din biroul de primar. În plus, contestatarii au și rezolvări, numai că, ghinion, nu au ocazia să o demonstreze.
În urmă cu cîțiva ani, parcă un suporter al echipei AS Roma l-a ironizat pe un jucător, spunînd că și el ar fi înscris din acea poziție. Era vorba despre un gol marcat din interiorul careului de 16 metri, lateral dreapta. În fața celui care a marcat era un fundaș, dar într-o poziție laterală, iar portarul nu avea un plasament foarte bun, deci, teoretic, poziția era una avantajoasă. Conducerea clubului l-a invitat pe respectivul suporter la stadion și a recreat faza respectivă, cu el pe post de marcator. Miștocarul din spatele tastaturii a lovit mingea de vreo cinci ori, dar niciodată nu a reușit să o bage în poartă, bașca faptul că unele execuții au fost de-a dreptul penibile. Suporterul a fost trimis acasă, iar clubul a postat înregistrarea pe rețelele de socializare pentru a-l face pe respectivul de rîs, dar și pentru a-i descuraja pe alți ”meseriași” să o facă pe-a deștepții.
Anul acesta, Universitatea ”Ștefan cel Mare” a ajuns la cea de-a XIII-a ediție a concursului pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a ”Student pentru o zi”. Într-un anunț al universității sucevene se arată: ”Pe parcursul unei zile veți avea șansa unică de a trăi experiența de student la USV. Veți intra în sălile de curs, veți vizita laboratoare moderne cu echipamente performante, baza sportivă, veți lua masa la restaurantul USV, veți discuta cu viitorii voștri profesori și cu actualii studenți, veți avea ocazia să vizionați un spectacol de teatru pus în scenă de studenții trupei Fabulinus USV, un concert de muzică folk și veți primi muuulte premii!”.
De curînd am aflat de existența programului ”Educatoare pentru o zi”, care este derulat de Grădinița cu Program Normal ”Obcini” deocamdată doar la o grupă mijlocie. Directoarea Maria Todereanu spune că programul a fost o reușită și de aceea anul viitor va fi implementat la toate grupele mijlocii și mari. 13 mame s-au implicat, iar pentru anul viitor doamna Todereanu se gîndește să-i implice și pe tați. Mamele au fost învățate ce au de făcut, după care au jucat rolul educatoarelor. Conform doamnei Todereanu: ”Părinții au fost foarte încîntați, pentru că fiecare părinte a avut posibilitatea să-și vadă propriul copil, să vadă cu adevărat care sînt activitățile într-o grădiniță, pentru că, din păcate, există percepția că la grădiniță copiii doar se joacă. Și pentru noi a venit cu un plus, pentru că părinții au mers în comunitate și au explicat mai departe ce se face cu adevărat la grădiniță”.
Poate ar fi interesant ca administrațiile locale să deruleze un program gen ”Primar pentru o zi”, însă un program care să țină o săptămînă și care să se adreseze în special celor care-și doresc postul. În cadrul programului, cursanții ar urma să se familiarizeze cu funcția, astfel încît să-și dea seama dacă merg mai departe sau abandonează, ca să nu încurce lumea degeaba. Totodată, aceștia ar trebui să susțină un examen practic, astfel încă cetățenii localității să-și dea seama dacă oamenii chiar se pricep ori numai gura e de ei. Nu de alta, dar să nu-și facă iluzii și să-și irosească votul degeaba.