Managerul spitalului sucevean, Alexandru Calancea, are dreptate

Asigurarea de malpraxis a Spitalului Clinic Județean Suceava nu acoperă daunele morale și amenzile penale, așa că unitatea medicală trebuie să scoată bani din propriul buzunar pentru a plăti amenda penală de 280.000 de lei și daunele morale de 800.000 de euro obținute în instanță de părinții bebelușului mort, după infectarea în maternitate cu bacilul piocianic. Nu discutăm despre drama uriașă a unei familii și despre durerea suferită ca urmare a pierderii unui copil a cărui viață oricum nu poate fi măsurată în bani. Discutăm despre uriașele daune morale într-o țară în care sistemul de sănătate este subfinanțat.

Managerul spitalului sucevean, Alexandru Calancea, a declarat referitor la acest subiect: „Cuantumul daunelor este nerealist, fără a fi ancorat în realitatea sistemului medical românesc și nici în realitatea economică a României pentru anul 2024. Spitalul este pus într-o mare dificultate, atît din punct de vedere al investițiilor, cît și a funcționării, într-o perioadă în care acesta tindea spre dezvoltare și progres, după perioada grea a pandemiei!”.

Decizia Curții de Apel Suceava în cazul bebelușului mort în 2016 este una fără precedent pentru județul nostru și ar putea constitui un precedent periculos pentru sistemul public de sănătate, în condițiile în care infecțiile intraspitalicești sînt prezente peste tot, și nu doar în România, iar bacilii ăștia nu-i poți fugări ca pe un roi de muște, fiind nevoie de niște investiții uriașe, uneori fiind chiar cazul de a rade un spital de pe fața pămîntului pentru a ridica altul în loc. Unii nu știu la bani. Cum să pui un spital public din România să plătească daune de 800.000 de euro, mai ales cînd acesta este angajat într-un amplu program de investiții. Ce faci, iei banii de la noua secție de oncologie care se construiește în curtea Spitalului Vechi sau abandonezi ideea construirii unui spital pentru copii? Sau renunți la achiziția de aparatură medicală și eventual îi pui pe pacienți să vină cu medicamente de-acasă?

Spitalul nu produce bani, ci consumă bani. Spitalul Clinic Județean Suceava nu este un spital privat care face profit și care poate fi amendat funcție de realizările financiare pe care le are. Spitalul public are datoria să-i primească la Urgențe și pe cei care nu sînt asigurați și are obligația să-i trateze și pe cei care plătesc o asigurare medicală care nu acoperă costurile de spitalizare. Suceava este în România, unde sistemul de sănătate este subfinanțat, și nu în Germania, Franța sau Japonia.

Sînt părinți ai căror copii, pentru a fi salvați, trebuie transportați la clinici private din țară sau din străinătate și se dau și peste cap pentru a face rost de 100.000, 50.000 sau 10.000 de euro, dar, din păcate, nu reușesc. Durerea unei familii după producerea unei tragedii poate fi redusă numai cu 800.000 de euro, nu și cu 400.000 sau cu 100.000 de euro?

Într-o țară în care majoritatea pensionarilor dau un sfert sau poate chiar jumătate din pensie pe medicamente, multe dintre ele compensate, o despăgubire de 800.000 de euro este una uriașă. ”Cuantumul daunelor este nerealist, fără a fi ancorat în realitatea sistemului medical românesc și nici în realitatea economică a României pentru anul 2024”, a spus managerul Alexandru Calancea și are dreptate. De data asta are dreptate.