Fotografia împăcării. Așa ar fi putea fi numită imaginea în care apar arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înalt Preasfinția Sa Calinic, și directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu. Fotografia a fost realizată și publicată pe pagina sa de Facebook de inginerul Ciprian Muscă, de la Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, care este parte componentă a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și care are în proprietate Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” de la Vatra Dornei. Ciprian Muscă merită mai multe rînduri în acest comentariu, iar pentru asta am apelat la cîteva dintre cuvintele rostite de Emil Ursu în cadrul unei emisiuni la Radio Top: ”El a fost creierul acestui proiect, el a fost de altfel coordonator a tot ceea ce s-a întîmplat. Vorbesc în primul rînd de restaurarea monumentului și apoi de partea de expoziții, de deschidere și așa mai departe. Dacă doriți, personajul principal în ceea ce privește restaurarea Cazinoului Băilor de la Vatra Dornei a fost Ciprian Muscă”.
Pe 28 noiembrie 2023, în ziua cînd s-a sfințit și s-a inaugurat monumentul istoric de la Vatra Dornei, din marea de yesmeni prezentă la eveniment, fie ei preoți, fie ei aleși sau numiți mai mari sau mai mici, un singur om a avut curajul de a spune ceva ce ar fi putut deranja. Emil Ursu a afirmat pe scena evenimentului de ce numele centrului muzeal nu poate și nu trebuie schimbat în Palatul Dornelor. Pe loc nu a fost nici o reacție, însă, în zilele următoare, o față bisericească despre care se spune că ar fi doctor docent a încercat să-l pună la punct pe doctorul în istorie Emil Ursu. Mai mult, Înaltul Calinic a ieșit public pentru a-l face pe Emil Ursu ”viteaz de carton”, cu toate că acest ”viteaz” a fost cel care s-a ocupat de amenajarea unor expoziții la ”Cazinoul Băilor”, pentru ca sălile acestuia să nu fie goale. După aceste două episoade, Înaltul Calinic și directorul Ursu au avut o întîlnire în timpul căreia lucrurile au fost lămurite, iar cel de-al doilea a ieșit cu un comunicat de presă elegant, cu ajutorul căruia a pus lucrurile la punct.
Invitat a doua zi la Radio Top pentru a fi întrebat dacă focul de paie stîrnit de declarațiile sale și de reacția arhiepiscopului a fost stins și dacă Muzeul și Arhiepiscopia vor colabora în continuare pentru menținerea strălucirii ”Cazinoului Băilor”, domnul Ursu a declarat: ”Eu am avut o întîlnire cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic și am discutat și despre o serie de posibile viitoare colaborări. Eu cred că este de datoria tuturor, fie că vorbim de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, fie că vorbim de Consiliul Județean Suceava, fie că vorbim de Muzeul Național al Bucovinei, de Casa de Cultură de la Vatra Dornei sau, știu eu, de tot felul de, nu știu, asociații, persoane fizice, persoane juridice, cred că este de datoria tuturor să redăm acelei clădiri strălucirea pe care o merită. Noi asta ne propunem (să deschidă și alte expoziții – n.a.), de altfel chiar în 28 noiembrie, după festivitatea de deschidere, am avut cîteva discuții cu Preasfințitul Damaschin cu, mă rog, o serie de responsabili de-acolo și cu toții ne întrebam ce va urma. Noi o să mergem cu o serie de propuneri, să vedem și modalitățile de finanțare, repet, nu cred că este important cine dă banii, cine organizează, important este să se organizeze acolo evenimente pentru că acea clădire, din punctul meu de vedere, este una unicat pentru Bucovina, este una care se înscrie în puținele clădiri de acest gen din Europa, și ar fi păcat să n-o punem în valoare”.
Emil Ursu putea să dea cu parul, în loc să dea dovadă de diplomație. Înaltul Calinic putea să o țină pe-a lui, de fapt pe-a celor care i-au șoptit la ureche tot felul de lucruri, în loc să asculte și să țină cont de argumentele istorice și administrative ale domnului Ursu. Partea bună este că directorul Muzeului Național al Bucovinei și-a ținut nemulțumirile în frîu, iar arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și-a reconsiderat poziția.
Disputa Emil Ursu – ÎPS Calinic, dată acum uitării, demonstrează că binele public poate fi pus înaintea orgoliilor la o distanță apreciabilă. Numai că trebuie să aibă și cine face asta.