PSD Suceava continuă să creadă că electoratul nu s-a maturizat absolut deloc și că înghite pe nemestecate toate textele pe care i le servește pe tavă, alături de cîteva gogoși ineluș făcute în ulei reîncălzit.
Fiind la guvernare și pe val, conform sondajelor de opinie, PSD crede că își poate permite să aburească cu nonșalanță. Vrăjeala social-democrată este ca pojarul care se transmite cu repeziciune și se lipește imediat și de nou veniții în acest partid. De pildă, în urmă cu cîteva zile, Organizația Municipală Suceava a PSD l-a primit în rîndurile sale pe Vasile Rîmbu, un om cît se poate de serios, cu o carieră solidă în spate și cu o vîrstă onorabilă. Ca un pesedist cu state vechi, domnul Rîmbu a declarat pe 15 martie 2023, referitor la motivele pentru care s-a înscris în PSD: „M-am înscris în PSD conform convingerilor mele politice, neurmărind numaidecît preluarea unor demnități în care activează persoane deja alese. Organizația Municipală Suceava a PSD are un președinte ales, a cărui activitate nu poate fi pusă la îndoială”.
Tot pe 15 martie, proaspătul social-democrat declara că ”alegerile de primar vor avea loc în toamna anului viitor (oare nu chiar în primăvară? – n.a.). În momentul de față în Suceava există un primar ales, care trebuie să-și ducă mandatul pînă la capăt. Alegerea candidaților pentru funcția de primar se face de către organizația de partid în urma unor analize temeinice bazate pe sondaje și programe. Acum este prematur să anticipăm”.
Însă, la numai două zile distanță, președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, declara că Vasile Rîmbu și-a dat acordul pentru a fi candidatul partidului la Primăria Suceava la alegerile din 2024. Întrebat cine a fost mai întîi, oul sau găina… Pardon! asta-i din alt articol. Întrebat cine a fost cu ideea ca domnul Rîmbu să candideze și ce îl recomandă pe acesta pentru funcția de primar, domnul Stan a spus: „În primul rînd, noi sîntem de acord ca domnul Rîmbu să candideze pentru postul de primar al Sucevei. Și asta pentru că domnul Rîmbu a demonstrat de-a lungul timpului, indiferent că a fost la Garda Financiară, la Finanțe și mai ales ca manager al Spitalului Județean Suceava, adevărate calități de manager. Un primar este un manager. Noi l-am contactat și dumnealui a spus că este de acord să candideze”.
Așadar, a fost candidatură cu premeditare. De neînțeles sînt fentele ieftine pe care PSD le face, din acest punct de vedere social-democrații neevoluînd deloc. În loc să vină și ei cu niște vrăjeli mai rafinate, vin tot cu vrăjelile cu care păcăleau sătenii pe vremea lui Ion Iliescu.
Ce-i costa pe pesediști să spună din prima că domnul Rîmbu a intrat în partid pentru că acesta va fi candidatul PSD la Primăria Suceava, fiindcă realizările domniei sale ca manager al Spitalului Județean Suceava îl recomandă ca un bun manager, lucru apreciat de suceveni.
Același PSD și proaspătul membru al acestuia ar fi trebuit să recunoască din prima și că se urmărește schimbarea președinției Organizației Municipale Suceava a PSD.
Vasile Rîmbu, care tocmai s-a înscris în PSD, pare aparent neinteresat de funcția de șef al filialei de partid. Pe de altă parte, Ioan Stan insistă că domnul Rîmbu este vechi membru PSD: „Eu cu domnul Vasile Rîmbu am fost într-o legătură directă de acum aproape 30 de ani. Domnul Rîmbu este membru al partidului și nu am avut nimic împotrivă să-l reconfirme Organizația Municipale Suceava. Dar el era membru al PSD”. Da, era membru, însă la începutul anilor 2000, dar după 2004, atunci cînd PSD a pierdut puterea pe termen lung, domnul Rîmbu numai pesedist nu a mai fost.
Domnul Stan nu insistă degeaba că domnul Rîmbu este de mult în PSD. Insistă fiindcă, pentru a putea prelua șefia Organizației, îți trebuie o anumită vechime, nefiind suficiente doar cîteva zile ca membru de partid.
Deci, urmează ca în curînd să aflăm și că domnul Rîmbu va fi șeful PSD Suceava, așa cum numai în două zile am aflat că acesta va fi candidat la primărie.
Era evident pentru un om minim alfabetizat și interesat de problemă că domnul Rîmbu, un om cu experiență de viață, cu un trecut profesional solid și cu orgoliul rănit după ce a fost dat la o parte de la conducerea Spitalului Județean Suceava, unde a performat, nu s-a înscris în PSD ca să fie la număr.
Este de neînțeles atitudinea PSD, un partid încremenit în proiectul șmecheriilor ieftine care nu ajută la nimic. Ajută numai la înțelegerea de către electorat a faptului că acest partid umblă cu fuse strîmbe chiar și atunci cînd nu este cazul.
Vasile Rîmbu a pășit cu stîngul în drumul său către șefia partidului și statutul de candidat la Primăria Suceava. Veți spune că este normal că a pășit cu stîngul, că doar PSD este partid de stînga. Greșit. Vasile Rîmbu ar fi trebuit să pășească apăsat cu dreptul și să spună cinstit care sînt aspirațiile sale. Din păcate pentru el, pe domnul Rîmbu l-a stricat deja anturajul.