E clar: sîntem aiurea!

Paula-OviRecent desfăşuratul Eurovision, dincolo de promovarea unei fiinţe a cărei carieră muzicală nu poate nicicum depăşi nivelul de restaurant, dar care va mai constitui subiect pentru presa tabloidă o bucăţică de timp, a fost o desfăşurare de lumini, de tehnologie, de toalete, de fel de fel de chestii, cu o excepţie: muzica. Ca la ultimele multe ediţii, nici o piesă n-a depăşit nivelul mediocrităţii perfecte, în marea lor majoritate acestea fiind la graniţa dintre disco şi… nimic. Singurul cîştig real e că următoarea ediţie va avea loc în ţara cîştigătorului, adică Austria, deci nu vor fi probleme legate de finanţarea concursului, iar spectacolul (lumini, decor, tehnologie) e garantat. Desigur, mai puţin partea muzicală, cum am stabilit! În acest context, prezenţa românească a fost în nota obişnuită, adică de o platitudine vecină cu absenţa, încît mă întreb ce naiba avem de cîştigat prin prezenţa acolo, că de pierdut se ştie de mult: cîteva sute de mii de euro aruncaţi. Senzaţia de deja vu a fost totală, prezenţa celor doi români amintind de precedenta lor apariţie la Eurovision, care parcă a fost niţeluş mai reuşită, dar şi de cea a altui duo de mare virtuozitate interpretativă: Marcel Pavel şi Mămica (sau cum i-o zice…) Anghel. Revenind la Ovi şi Selling, trebuie spus că dacă la ediţia de acum cîţiva ani apariţia lor a fost interesantă, la două piane (comparaţia cu duo-ul Elton John-Lady Gaga fiind onorantă, nu descalificantă), acum numai Ovi s-a băgat în ceva care aducea vag cu un pian, senzaţia pentru cei care nu-l ştiau (dar cine îl ştia!?) fiind că ăla e doar un obiect de decor. Dacă piesa interpretată de Ovi şi Selling este cea mai bună piesă din România anului 2014 (că doar de aia a ajuns să ne reprezinte la Eurovision), atunci e clar că încă 1.000 de ani de acum încolo n-avem nici o şansă.

 

Fiţi sociabili!