Dubla dualitate

Referinţele insolite ale celebrului Umberto Eco la reţelele de tip Facebook au generat ecouri pe măsura actualităţii temei şi prestigiului emitentului.

Citez din gazetaromaneasca.ro: „Reţelele de socializare dau drept de cuvînt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvînt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. (…) Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”, observă Eco, care îi invită pe jurnalişti „să filtreze cu o echipă de specialişti informaţiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu. Cu atît mai mult în era internetului în care se dezlănţuie sindromul complotului şi proliferează scornelile. Ziarele ar trebui să dedice cel puţin două pagini analizei critice a site-urilor”.

Gianluca Nicoletti, scriitor şi editorialist la cotidianul La Stampa, a scris o replică la  afirmaţiile lui Eco. Elegantă, serioasă, pătrunsă de respect faţă de Maestru: „Unde am ajuns, doamna mea! Acum că Eco ne-a deschis ochii asupra faptului că umanitatea este populată de legiuni de imbecili… Este incredibil că aceştia au chiar drept la cuvînt, fără ca nimeni să nu-i pună sub tăcere! (…) Atenţie, nu este un paradox pentru a critica gîndirea celui pe care îl consider unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi în viaţă ai literaturii şi gîndirii, dimpotrivă sînt în mod sincer şi profund cuprins de admiraţie faţă de tot ceea ce Umberto Eco a produs pînă acum ca şi gîndire.(…) Îmi vine să spun că în sfîrşit ne putem măsura cu cea mai realistă rată de imbecilitate cu care dintotdeauna este impregnată umanitatea.(…) Acum, cine vrea să surprindă sensul vremurilor pe care le trăim este constrîns să navigheze pe o mare mult mai agitată şi infestată de corsari, faţă de frumoasele vremuri în care această masă care nu se poate civiliza putea să rîvnească doar la rangul de cititor, spectator, ascultător. Să stăm cuminţi şi tăcuţi, să citim ziare scrise de noi, să citim cărţi scrise de noi, să ne uităm la programe TV în al căror centru eram noi…S-a încheiat din păcate epoca fortăreţelor inexpugnabile în care adevărul este păstrat de sacerdoţii lor. Este adevărat, internetul este libera dezlănţuire a oricărei minciuni, consolidare a oricărei superstiţii, sublimare a oricărei veleităţi. Tocmai din acest motiv ne fascinează lumea contemporană, este un tigru ce trebuie încălecat pentru a nu ne lăsa devorat de el. Să crezi că însă pot exista cuşti capabile să-l îngrădească este cît se poate imagina de departe de realitate. Și atunci? Cine sîntem noi să refuzăm ca dreptul la imbecilitate să evolueze cu instrumente individuale?

Nu cred în comitetele de înţelepţi, în maeştrii vieţii digitale. Sentinţele lor ar avea acel miros al hainelor păstrate la naftalină care astăzi emană opiniile mucegăite privind ce e bun şi ce e dăunător. Sîntem toţi intoxicaţi, de aceea astăzi intelectualul trebuie să-şi asume nebunia echilibristului.”

Poetul Lucian Avramescu intervine şi el, pertinent, în dezbatere: „Scriitorul (Eco, n.a.) cuvîntează despre invazia imbecililor. Se dă înspăimîntat că internetul şi socializarea de acasă, făcîndu-ne pe fiecare scriitor de opinii şi împrăştietor de opţiuni, ajută la înmulţirea cretinilor. Eu nu cred, domnule mare, uriaş hipopotam al scrisului. Imbecilii din noi existau şi fără şansa de a se exprima prin facebook. Azi, electronica ne lasă să zburdăm şi nu văd nimic rău în asta.(…) Te iubesc, Moşule, şi cînd spui prostii!”.

Mărturisesc smerit că nu am un punct de vedere bine definit în această polemică privind numita „invazie a imbecililor în spaţiul public” (de altfel, o categorie imposibil de definit) şi accesul lor neîngrădit la cuvînt. Motiv pentru a lăsa fiecărui cititor – iată, totuşi, un prim merit al democraţiei net-ului! – dreptul de a alege. Mai degrabă aş compara internetul cu sexul, o altă noţiune şi practică accesibilă oricui, fără a fi bună ori rea în sine, aprioric şi esenţial. Sexul ne permite să supravieţuim, genetic, prin urmaşi, oferă plăcere şi poate da sens unei vieţi atunci cînd contopirea a două trupuri împlineşte o iubire şi depăşeşte nivelul primar, fiziologic. Pe de altă parte, el poate crea dependenţă, obsesii, patimă, depresie, poate genera violenţe, crime şi boală, poate fi minciună şi înşelătorie, şi poate înjosi fiinţa umană, prin exploatarea veroasă a acestui instinct primar. Iată o dublă dualitate, simetrie. La care fiecare putem medita conform convingerilor, valorilor şi experienţelor personale.

 

 

Fiţi sociabili!