Dragoste pe bancheta din spate

Un tînăr şi o tînără din Rădăuţi au fost „surprinşi” – cuvîntul e discutabil, nemeritat, după cum vom vedea – în timp ce făceau dragoste pe bancheta din spate a maşinii. Haita de mamifere bipede agresoare (ce pot fi numite doar din comoditate şi excesivă toleranţă oameni) i-a jefuit nemilos – în schimbul „eliberării” – de tot ce aveau de valoare la ei (sper că nu le-a furat, alungat şi iubirea, speranţa, dorinţa de celălalt, care rămîn, de fapt, bunul omenesc cel mai de preţ).

Aceasta e ştirea de presă, una doar aparent cancanieră. Las acum deoparte abuzul incalificabil al nemernicilor „moralişti” (ce tocmai se întorceau, cu căruţa, de la un furt), cărora eutanasierea ar fi „răsplata” pe care eu le-aş acorda-o. În fond, reacţia „hiarelor cu chip de om” este explicabilă prin remanenţa unui clişeu, unei prejudecăţi, despre care vom vorbi mai departe: iubirea, contopirea bărbatului cu femeia sînt vinovate, ruşinoase. Ele te fac slab, vulnerabil. Şi trebuiesc, cumva, în orice chip, demascate, prohibite, pedepsite, batjocorite. Sînt convins că primele reacţii comune ale cititorilor păţaniei au fost tot cele tributare acestor vechi, păguboase şi ipocrite „pudori” tipic valahe atunci cînd vine vorba despre sex. Recunoscut, valorizat moral ca un act firesc de către societăţile mai puţin primitive şi bigote decît cea românească. Prima reacţie mi-o închipui prin rîsul gros, tabagic, emis în bodega jegoasă ca şi clienţii ei, cu vocile dogite de abuzul de rachiu prost: „Au vrut să şi-o tragă în natură, porumbeii!? Şi-au tras-o pe săturate”. Al doilea „comentariu” aparţine detaşamentului mereu reînnoit al „fetelor bătrîne” (categorie malignă, ce transcede sexul şi vîrsta zeloşilor ei membri), tribului refulaţilor şi infirmilor la suflet şi trăire, ce dispreţuiesc amorul sub toate chipurile lui. Nu pentru că iubirea este excesivă şi păcătoasă, ci pentru că nu i-a binecuvîntat, vizitat niciodată pe aceşti nefericiţi prin vocaţie: „Vai, ce ruşine! Tinerii din ziua de azi… (bla, bla)!”.

În realitate, dacă iubirea în maşină nu este doar expresia unui moft, a unei excentricităţi ori a unei pulsiuni adultere (şi nu este, avînd în vedere vîrsta  ghinioniştilor iubăreţi şi mai ales faptul că au apelat imediat numărul de urgenţă), întîmplarea are cauze şi învăţăminte mai adînci. Înţelesuri pe care cititorii noştri – mai inteligenţi decît cei pomeniţi mai sus – le vor accepta. Este vorba de lipsa generală, regretabilă, a „spaţiului vital”, a intimităţii necesare tinerilor ajunşi la vîrsta maturităţii, a iubirii, a întemeierii, consolidării unui cuplu. Nu e nimic de rîs, de „luat la mişto” aici. E doar de deplîns această situaţie cu caracter de generalitate.

Mii de tineri, de potenţiale cupluri – ori chiar de familii cu prunci – continuă să împartă cu părinţii cutiile strîmte ale apartamentelor de bloc. Unde, cum să trăieşti, iubeşti, visezi, să faci şi să creşti copii? Statul, guvernele ce se succed nu ştiu (nu pot, nu vor?) să rezolve marile probleme ale tinerilor, viitorul acestei ţări, aflată în alarmant declin demografic (în premieră în România, numărul deceselor l-a depăşit pe cel al nou-născuţilor!). Prin măsuri consecvente de credit imobiliar şi antreprenorial, prin crearea de locuri de muncă, încurajarea natalităţii, etc.

Mai este în lumea asta vreun loc pentru iubit? Trista, vechea dilemă îl vizitase, apăsase pe însuşi Eminescu – excedat că momentele intime sînt spulberate, odată cu ivărul uşii, de „un congres de rubedenii”, de indiscreţia unui unchi, a unei mătuşi -, dar azi capătă conotaţii generale, dramatice. Şi are consecinţe grave. Între care – altoite pe tulpina otrăvită a lipsei educaţiei sexuale, a opacităţii vinovate, primitive cu care firescul, palpitul, poruncile vieţii sînt acuzate – acei monştri comportamentali înfăţişaţi zilnic în presă: violenţă fizică şi sexuală, droguri, perversiuni, tristele mame-fetiţe, etc.

De acord, a face amor pe bancheta din spate poate fi, cînd e „de bună voie”, un ingredient pentru pigmentarea vieţii intime, după cum îndeamnă, doct, sexologii de bibliotecă. Dar cel mai adesea înghesuita plăcere e semnul disperării, al lipsei alternativei. Se aude, domnilor bogaţi în vile, case de vacanţă, amante? Mira-m-aş!

 

Fiţi sociabili!