Dragi deraiaţi,

De cînd mă ştiu pe lumea asta (şi mă ştiu de mai multă vreme decît absolut oricare dintre voi) am fost crescut şi educat în spiritul bunului simţ, al compasiunii faţă de oamenii aflaţi în necaz, al înţelegerii faţă de semenii care au vreun handicap, vreo tulburare care le creează disconfort, complexe ori sentimente de inferioritate pe care, atît cît pot, încerc să le ignor sau chiar să-i ajut pe cei în cauză să şi le domine, să le depăşească. Ceea ce nu pot însă nici să înţeleg şi nicidecum să accept este să îl văd pe vreun suferind din ăştia (sau apăsat de vreun alt fel de deranjament) cocoţat în vreo poziţie, în vreo funcţie unde e de presupus că trebuie să fii absolut întreg, implicit şi cu toţi boii acasă, ba să ai şi şcoli din cele înalte absolvite, başca nişte abilităţi specifice funcţiei respective, plus specializări pe profil. Ca profesor ce mă aflu, am susţinut şi susţin în continuare că şi nouă trebuie să ni se facă nişte controale medicale absolut serioase şi dese, în special la cap, fiindcă nu poţi să nu fii perfect întreg în relaţia cu elevii pe care trebuie să-i şi înveţi, dar mai ales să-i educi. De aceea, pur şi simplu nu pricep cum s-au proţăpit în funcţii infinit mai importante decît aceea de profesor tot felul de deraiaţi, pe care sincer mă mir că sînt lăsaţi să se deplaseze liber, ba încă să ia şi decizii, unele chiar de viaţă şi de moarte pentru oameni pe deplin normali. Nu pot să cred că în aceste vremuri absolut sinistre, existenţa mea a ajuns să-mi fie dirijată de voi, dragi deraiaţi: una care stă mută (era şi o vorbă golănească pe vremuri, „ca muta-n…”!), iar cînd deschide gura, cu dinţii încleştaţi, toarnă cîte o minciună ordinară pentru care se poate face multă puşcărie; altu’, care scoate un cuvînt pe minut şi care vede în asta o deşteaptă şi-o cinstită, ne face proşti în faţă de vreo doi ani şi ceva, ceas de ceas, ba îi mai şi instigă pe alţi neisprăviţi la război civil; mulţi alţii, plătiţi regeşte ca să ne apere de ceva (ei ştiu de ce, că eu n-am aflat încă), ne fabrică tot nouă dosare, pe bază de turnătorii fictive, iar cînd apar la televizor ne arată doar nişte ticuri specifice persoanelor grav bolnave psihic. Bă nenorociţilor, ştiţi că despre voi a scris şi Eminescu? Păi nu despre voi era vorba în versul „… Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni”?

Doru POPOVICI

 

 

Fiţi sociabili!