Dragi cititori,

Acum, ca de sfîrșit de an, s-ar cuveni să lăsăm naibii, măcar noi (dacă panaramele pe care le tot votăm de aproape trei decenii nu se învrednicesc nici măcar de atîta) războiul româno – român și să ne oferim un răgaz de vreo două săptămîni, pînă după intrarea în noul an, după care n-avem decît să ne luăm iarăși la omorît și la înjurat, dacă tot nu putem depăși nivelul ăsta.

Nu-i vorbă, că dacă ar depinde numai de noi, parcă-parcă am putea, numai că zău că nu-ți vine decît să transmiți maximum salutări de mamă cam tuturor ălora pe care-i vedem și auzim zilnic pe la telejurnale și prin ziare, adunați sub genericul „politicieni”. Alături de ei, ăia care îi ajută din toate puterile să-și facă mendrele, reuniți și ei sub cîte un termen cuprinzător, cum ar fi „servicii” sau „magistrați”, mai nou și panaramele fără altă calificare decît alea de „blogger” și de haștagrezistiști, sau cum naiba le-o zice…

A mai trecut, așadar, încă un an în care toți tembelii aleși și/sau numiți au făcut în țara asta exact atît cît era de așteptat și cît îi duce jumătatea aia de neuron cu care sînt echipați din naștere, adică nimic. A mai trecut un an în care răgetele noastre scrise au fost tratate de ăi’ pomeniți mai înainte cu obișnuitul sictir, ba parcă încă mai apăsat, a mai trecut un an în care serviciile și procurorii parcă n-au mai avut loc să se șteargă cu noi toți fix… acolo, dar asta nu înseamnă nicidecum că au părăsit obiceiul, ci doar că și-au tras nițel sufletul, ca să purceadă încă mai hotărîți la încălecat neamul și țara, dacă onor conducătorii vor rămîne la fel de blegi și în următoarea perioadă. A mai trecut un an în care țara n-a făcut nici un pas înainte, ceea ce înseamnă de fapt că a fost un an bun, din moment ce nu am dat mult înapoi!

A venit vremea să ne urăm sărbători fericite, un an nou plin de bucurii și realizări mărețe. Eu tot aud chestiile astea de 65 de ani (mersi la fel!) și sigur le voi mai auzi, an de an, pînă dau colțu’. Poate după colț o fi mai bine… La mulți ani, dragi cititori, un an nou plin de… etc.

Doru POPOVICI

Fiţi sociabili!