Dragă statule de drept,

Pe vremea cînd nu ştiam decît cum arată statul totalitar, pe tine văzîndu-te doar din cînd în cînd în filme (nici măcar documentare, ci doar artistice, în care e evident că realitatea putea fi doar bănuită), speram să te vedem într-o bună zi pe viu, la noi în bătătură. Era ziua, credeam noi în naivitatea noastră, cînd fericirea supremă numită libertate ne va fi invadat, iar noi nu aveam decît ca de atunci încolo să ne bucurăm şi iar să ne bucurăm de ea. Şi de avantajele pe care le aduce aproape de la sine: dreptul de a vorbi, de a călători, de a face tot ceea ce ţi se năzare în limitele bunului simţ, ale decenţei, ale civilizaţiei în general. Pentru toate astea, ziceam noi în prostia noastră nemăsurată, s-a inventat statul de drept, în care toţi sîntem cu adevărat egali în faţa legii, iar legea însăşi e menită să ne asigure toate drepturile. În cei aproape 30 de ani (mamăăă, cînd dracu’ au trecut!?) de cînd ni te-ai arătat tu, pretinsule stat de drept, pari mai degrabă caricatură grotescă a ceea ce credeam noi că eşti de fapt. Culmea culmilor e că exact în situaţiile şi în locurile în care ar trebui să ne arăţi că chiar exişti, tu ai luat-o complet pe arătură. Adică fix în sistemul justiţiei, incluzînd aici şi Internele, al căror rol într-o lume dreaptă şi curată nu trebuie demonstrat. Concret: vedem, auzim şi citim despre miliţieni pedofili, proxeneţi, cămătari sau spărgători de locuinţe care-i mai şi bat măr pe proprietari, bătrîni sau femei! Apoi, pentru că aşa o fi în felul ăsta de stat de drept, se fac presiuni asupra victimelor, care mai sînt şi amendate şi acuzate de ultraj la adresa miliţienilor. Adică: şi bătuţi, şi …, şi cu banii luaţi!… cum niciodată pe vremea statului totalitar n-am pomenit. Vă dau una şi de dincolo de gratii: cică statul de drept permite vizite la deţinuţi mai des decît în statul totalitar. Da, dar ce te faci cînd deţinutul e unul condamnat fără nici o probă, cu acte falsificate, cu mărturii mincinoase, cu expertize falsificate? Şi la care cînd vine familia, conform programării, la ora 11.00, e lăsată să stea ca vaca în poarta nouă a pîrnăii pînă pe la vreo 14 şi ceva, cînd se învredniceşte un bivol de angajat al tău, statule de drept, să-l cheme totuşi pe deţinutul nevinovat, condamnat de tine, bă statule de drept de tot rahatul, la 7 ani! Întrebat de ce procedează aşa, bivolul de angajat al pîrnăii din statul de drept răspunde: „Ete, d’aia!”. Cretinii de comunişti păreau nişte îngeraşi pe lîngă angajaţii tăi, statule de drept. Sau de stîng. Sau de strîmb. Sau de ce dracu’ oi fi.

Doru POPOVICI

 

Fiţi sociabili!