Doru Zancu

Doru Zancu

Doru Zancu

Gospodarul parcă nu-i gospodar destul dacă nu e şi fudul. Una-i să dai cu mătura prin curte şi să sapi grădina ca să pui cartofi şi alta e să te fuduleşti că ţi-ai făcut singur ţurţuri pe tavan în casa cea mare ori că ţi-ai montat, tot singur, turnuleţele pe casă. Să te ferească Dumnezeu de gospodari, că de leneşi ştii să te aperi singur. Cînd se apucă gospodarul de treabă nu-l mai poţi opri, chiar dacă gospodarul nu se pricepe la ceea ce face. Cei mai periculoşi sînt gospodarii de bine, adică oamenii de bine care-s gospodari. Un astfel de gospodar de bine este numitul Doru Zancu, care are o firmă de pompe funebre la Fălticeni. Acest gospodar a ajuns la concluzia că monumentul funerar al soţilor Irimescu nu arată prea bine şi că ar fi timpul să-l împrospăteze el un pic. Aşa că a pus mîna pe polizor, dar şi pe o pensulă cu care a dat un strat de var lavabil pe sculptura făcută după o schiţă realizată de sculptorul Ion Irimescu. Şi cum gospodarul nu-i gospodar destul pînă nu e şi fudul, domnul Zancu a vrut să se laude cu marea realizare prietenilor săi de pe Facebook, aşa că a transmis în direct pe contul său de pe reţeaua de socializare lucrările pe care le-a făcut la monumentul funerar din cimitirul „Sfinţii Voievozi” aflat în cartierul fălticenean Oprişeni. Ce a făcut Doru Zancu de capul lui de gospodar de bine nu se cheamă înfrumuseţare, ci vandalizare. De aceea, locul gospodarului nu-i la rubrica Jupân de Salon, ci la cea intitulată Jupân de Pardon. Feriţi-vă de gospodari, mai ales de gospodarii de bine!

Fiţi sociabili!