Doping, varianta de Dunăre

Aşa, cam pe la începutul săptămînii trecute, ne fu dat să avem parte de încă o nefăcută, şi nu una oarecare, ci ditamai premiera mondială: am asistat la un meci la sfîrşitul căruia una din echipe urma să primească trofeul şi tricourile cuvenite campioanei. Titlul i-l oferise tocmai contracandidata, cu o seară înainte, cînd nu reuşise decît un egal, în locul victoriei care i-ar fi prelungit doar agonia, nu şi şansa la titlu. Aşadar, moartea caprei vecinei de clasament declanşase sărbătoarea în urbea dunăreană fix cu o seară înaintea meciului despre care vorbim aici. Echipa se afla în cantonament, lucru oarecum greu de priceput, din moment ce devenise practic campioană. Cantonamentele se fac de regulă atunci cînd urmează meciuri importante, decisive, ceea ce nu mai era cazul la Giurgiu. În fine, e un detaliu nesemnificativ. Cert e că în momentul confirmării triumfului, după chiotele şi cîntările fireşti, era limpede că s-a dus dracului însăşi ideea de cantonament, al cărui rol principal este de a-i ţine pe fotbalişti sub supraveghere, mai ales pe cei predispuşi la scăldat. În şpriţuri. Ei bine, în acea absolut memorabilă seară, în frunte cu antrenorul, toţi cei prezenţi au declarat răspicat că urmează o beţie cu strigături. În cantonament?!? Da. Dovada că nu minţeau cîtuşi de puţin avea să vină chiar la meciul amintit, la startul căruia nu-ţi dădeai seama dacă băieţii sînt muci sau mangă. În mod evident, le-a trebuit o repriză întreagă pentru a-şi alunga mahmureala. Se ştie că alcoolul iese prin pori odată cu transpiraţia. Iar după ce au transpirat bine, a venit şi nefăcuta: au întors scorul, iar în repriza a doua au dat un veritabil show, de parcă erau drogaţi. Chiar aşa: n-ar trebui ca Agenţia Naţională Antidoping să introducă pe lista substanţelor interzise tulburelul, samahoanca şi zaibărul?

  

 

Fiţi sociabili!