Domnule Profesor,

Ia uite, bă, ce chestie: tot cam așa, dar într-o formă prescurtată, mai degrabă din tandrețe decît din grabă (adică „dom’ profesor”) mi se adresează și mie lumea, deja de ani buni, de cînd prietenul, patronul, colegul de radio și partenerul de emisiuni matinale, Sorin, a inventat această formulă de adresare. Atît de convingător a reușit să fie, încît pînă și prietenii străvechi, iar mulți buni și chiar stră-buni, au ajuns să nu mi se mai adreseze cu Doru, cu Dodo, cu bă, ori Dumnezeu mai știe cum, ci toți, absolut toți, cu „dom’ profesor”. Uite-așa și eu, nu-mi vine să-ți zic nici ție altfel, și în nici un caz „domnule Președinte”, fiindcă e clar că nu ești. În primul rînd pentru că nu faci mai nimic din ceea ce prevede fișa postului. Cel mai tare se vede chestia aia cu medierea pe care ar trebui s-o faci între toate entitățile statului, precum și între acestea și popor. În loc de asta, tu, bă profesore, te ocupi cu băgatul de strîmbe, cu zâzania, cu hîra și chiar ura pe care te strădui să le produci și să le induci secundă de secundă. Dacă asta înțelegi tu prin „lucrul bine făcut”, atunci da, ți-a ieșit: ai țara strîmbelor bine băgate și a zîzaniei bine produse, de parcă n-ai fi neamț, ci o mahalagioaică din Brăilița, dacă știi unde vine asta. Cît despre profesor, și aici îmi vine să zic pardon, că noi, ăștia de la catedre, ne străduim să sădim în copiii din fața noastră dragoste, frumusețe, lumină, nu fitileală, mîrlănie și nesimțire, din care văd că dumneata posezi cu asupra de măsură, inclusiv prin comparație cu marele nesimțit Băsescu. Privite astfel lucrurile, faptul că te-ai cărat de la catedră, da, pare un lucru foarte bine făcut. Nasol e doar că în loc să nenorocești numai copii, tu te-ai pus la distrus și adulți, și bătrîni, și tot ce mișcă. Bă, pe noi aproape că înțeleg de ce ne urăști, da’ cu evreii ce dracu’ ai?

Doru Popovici, alt fel de profesor

 

Fiţi sociabili!