Domnule Procuror General,

Cred că și dumneavoastră, nu doar cititorii acestei reviste, ați rămas profund nedumerit că au trecut deja cîteva numere din Jupânu’ fără ca dv. să vă numărați printre clienții acestei rubrici. Nu că n-ați fi meritat pe deplin, numai că în țara asta prost făcută e așa o înghesuială la categoria asta de personaje, încît din cînd în cînd mai trebuie lăsate să se afirme și alte panarame. Pe de altă parte, sînt conștient că unii dintre cititori ar putea considera că am făcut o obsesie pentru dv., ceea ce e parțial corect. Cu siguranță, însă, că obsesia mea e infinit mai subțire decît alea ale dv.

Acum să vedem cu ce mi-ați stîrnit din nou interesul. Păi, în primul rînd, cu cea mai profundă dintre obsesii: aia cu procurorii care „își fac treaba corect, conștiincios, conform fișei postului”, așa cum v-ați exprimat pe gura bucală pe 2 octombrie. Era vorba de Portocală, cumva, și n-am prins eu toată ideea? Că și aia de ți-ai tras-o adjunct sau consilier sau ce dracu’ oi fi făcut-o, Corduța, tot așa mîrîia, că ca competentul de Portocală nu s-a născut procuror pe lume, timp în care competentu’ măsluia dosare, șantaja inculpați spre a-i transforma în martori mincinoși cu identități inventate, distrugea oameni și hărțuia sexual doamne. Erau toate astea în fișa postului infractorului poreclit procuror? Băi Lazăre, tu chiar ne iei de proşti?

Ia zi, bă, așa-i că legea aia a răspunderii magistraților v-ar lăsa șomeri, pe tine, pe Corduța, pe toate portocalele din sistem, și de aia săriți ca turbații ori de cîte ori vine vorba de legile justiției? Bă, asta-i varianta soft, că în aia hard v-ar lăsa și fără libertatea de care zic să vă bucurați acum, cît încă o aveți… Pe ailaltă obsesie, cu magistrații puși sub presiune, nici nu-mi vine s-o mai comentez, că e de rîsul cur…cilor.

 

Doru POPOVICI

 

 

Fiţi sociabili!