Domnule Președinte și Doamnă Primă Doamnă,

Înainte de orice altceva, așa cum se cuvine la început de an, vă urez sănătate maximă. Nu vă urez și celelalte chestii tradiționale, de felul „bucurie și împlinirea tuturor dorințelor”, întrucît nu cred că aveți habar, măcar vreunul din voi, ce înseamnă bucuria adevărată, iar în privința împlinirii tuturor dorințelor, vorba poetului, ho! Nu de alta, dar dorințele voastre, atît cît am putut eu observa în prea mulții, chiar exagerat de mulții ani de cînd ne-ați încălecat, intră în coliziune nu doar cu dorințele obișnuite, normale, ale oamenilor normali, ci și cu Codul Penal, ăla de vă place atît de mult să-l evocați în legătură cu persoane care n-au comis nici pe departe infracțiuni cît de cît comparabile cu ale voastre.

Revin la ideea de bază: de sănătate aveți nevoie pentru ca să ne bucurăm de prezența voastră pe deplin. Fiindcă, oricum, este ultima bucată de an în care mai existați pentru amărîtul ăsta de popor (totuși, român!) care e clar că nu vă merită. Mă rog, nu merita el mai multe anomalii, precum Kovesi, Coldea, Negulescu/Portocală, Lazăr, adică nu merita nici restul bandei. Slavă Domnului, e an electoral pe partea care ne interesează și pe noi, și pe tine, profesore, așa că ar mai fi ceva timp să ieși cu adevărat în public (și nu în curtea școlii ăleia depopulate, așa cum ai făcut cînd ne-ai anunțat rînjind că te-ai hotărît să mai candidezi încă o dată) și să ne comunici că între timp te-ai lăsat de fumat, drept pentru care retractezi declarația aia!

Timp ar mai fi ca pînă atunci să ne anunți și tu, măi profesoaro, că da, te-ai hotărît să dai ochi cu Parchetul, adică să răspunzi civilizat solicitării, în loc să te ascunzi noaptea, ca hoții, pe la mese cică oficiale, ba încă și prin cele străinătățuri, ca infractoarea de Udrea… care, prin comparație cu tine, pare pe zi ce trece mai cinstită.

Băi colegilor, hai, aranjați-vă cîte o catedră începînd din toamnă, că viața în Capitală e grea și nu-i pentru fitecine. Uite, Georgeto, ție ți-am și găsit: hai la Suceava (nu oriunde, ci chiar la „Ștefan cel Mare”) că eu la vară mă car la pensie.

Doru POPOVICI

Fiţi sociabili!