Domnule Preşedinte,

Nu mă număr printre cei care au votat cu dumneavoastră la trecutele prezidenţiale, din motive pe care nu e cazul să le detaliez aici. N-am avut, însă, regrete văzîndu-vă ales, ci mi-am spus că un profesor aflat în fruntea ţării, ba şi acompaniat de o primă doamnă cu aceeaşi meserie, nu poate fi ceva rău. În plus, originile nemţeşti îmi dădeau ceva încredere, pe considerentul că nemţii sînt oameni ponderaţi, serioşi, temeinici. Mizam pe preşedinţia lucrului bine făcut, care, nu-i aşa?, e altceva decît facerea de bine, despre care ştim cu toţii ce înseamnă. O dovadă de lucru bine făcut de dumneavoastră aveam deja: cele 6 case, sau 7, sau Dumnezeu ştie cîte, făcute din meditaţii bine făcute, din moment ce s-au dovedit atît de productive. Îmi încolţise şi ideea că noi, profesorii, care, citez din dv., „n-am avut noroc” să dăm meditaţii cîte 588 de ore pe zi, cît să ne cumpărăm, asemenea dv., cîte un cartier întreg, am putea fi sprijiniţi cumva de primii doi profesori ai ţării să ne recuperăm măcar nenorocitele alea de cîteva sute de lei pe care, cu tot cu hotărîri definitive ale instanţelor, îi tot primim cu ţîrîita, de vreo trei ani, deşi chiar premierul a grohăit în cîteva rînduri că gata, îi primim în noiembrie trecut/aprilie/iunie anul ăsta, iar în loc de bani primim exact ce primeşte galeria lui Dinamo. Mi-a trecut şi asta, cînd am văzut că salariul dv. dă să crească într-o neştire: e ca, pardon, cînd am primi cu toţii, evident, prin reprezentanţi. În cele din urmă, s-a făcut pace, în sensul că şmecherul de Ponta nu v-a mărit-o, iar dv. aţi făcut lucrul bine pînă la capăt: i-aţi dat peste ochi cu Codul Fiscal, astfel încît să nu se mai mărească la nimeni. Aşadar, egalitate deplină, ca în visele cele mai frumoase ale Preşedintelui. Ale Preşedintelui Ceauşescu, bă!

 Doru POPOVICI

 

Fiţi sociabili!