Domnule Nechifor, Cătăline,

Să fiu al naibii dacă nu mi-ar fi fost mai uşor şi mai simplu să te sun, să mă autoinvit la tine/Dv. şi să discutăm despre chestia asta la o cafea (mersi, ştiu că m-ai fi invitat!). Mă bazez, însă, pe faptul că dacă vorba e şi scrisă, nu doar… vorbită, poate i se acordă mai multă atenţie şi, eventual, cei cărora le este adresată chiar acţionează în consecinţă. Aşadar: lasă-mă, te rog, cu poveştile-astea despre companii străine de aviaţie care vin să opereze taman la Salcea, că poate n-or mai încăpea la Frankfurt sau Londra. Ca să vrea la Suceava, trebuie mai întîi să afle că asta, Suceava, chiar există. Prin ce mama dracului există încerc să aflu de 36 de ani şi tot nu reuşesc. Vorbesc de prezent, care în aceşti 36 de ani am constatat că nu există. Nu doar în Suceava, ci în toată România asta, care înainte de „binecuvîntată”, cum îi zic ăia obişnuiţi să lingă tot ce mişcă, este indiscutabil blestemată. Nu avem prezent. Niciodată. Avem însă un trecut pe care-l tot evocăm şi invocăm şi un viitor, mereu un viitor, în care construim fie comunismul înfloritor, fie parcuri industriale. Timp în care nu depăşim evul mediu nici de-ai dracu’: batem femei, scuipăm pe stradă, aruncăm gunoiul pe stradă, circulăm ca cretinii, nu vorbim nici o limbă, iar de la o vreme nici româna. Cătăline, te-am văzut atunci, în campania de la europarlamentare, vorbind impresionant în nişte limbi străine. Ia zi-o pe aia dreaptă: te-ai duce măcar într-o vacanţă de trei zile printre muţi şi sălbatici? Care să nu poată comunica în nici o limbă pămînteană cu tine? Care să te ademenească acolo cu nişte haleală şi băutură, şi-atît? Care să-ţi arate nişte totemuri sau nişte sfinţi de care n-ai auzit în religia ta? Ce altă „ofertă culturală” mai etalăm? Aud? Da, există două evenimente „de nişă”: Festivalul de Blues al lui Bobby Stroe şi Bucovina Rock Castle al lui Ion Drăguşanul. Ofertă culturală da, are Londra, are New York-ul, Parisul sau Edinburgh. Noi avem biserici ortodoxe ca ofertă pentru… catolici! Cătăline, am făcut turism vreo 12 ani, ca meserie. Le-am fost ghid şi translator unor cetăţeni ca Akihito (de meserie Împărat), Juan Carlos (profesia: rege), Harold Wilson (doar Preşedinte al Camerei Lorzilor) ori Kurt Waldheim (tot Preşedinte, dar la ONU!). S-a folosit cineva de ei ca reclamă? Sau mizăm tot pe bundiţa de jder şi caltaboş? Şi pe mănăstirile fără veceuri în parcare? 

Doru POPOVICI

 

Fiţi sociabili!