Domnule Mugur Isărescu,

Așa, în sinea mea, v-am mai înjurat și cu alte prilejuri, dar nu-mi amintesc să vă fi onorat cu statutul de client al acestei rubrici, deși nu sînt tocmai convins că acest lucru nu s-a întîmplat. Dau vina pe vîrsta mea și pe naturala predispoziție către scleroză/senilitate, deși, dacă mă gîndesc bine, nici pe dumneavoastră fenomenele astea nu-i obligatoriu să vă ocolească, mai ales că vîrsta dv. e cu vreo 4 ani mai măricică decît a mea.

Nu-mi permit însă să vă caracterizez în acești termeni, nu din motive de respect, că oricum nu le am, ci pentru că evident nu merită să vă acordăm și noi ceva importanță, după ce de ’j’ de ani vă băgați dv. în seamă pe dv. cu orice ocazie și, desigur, cu asupra de măsură. În completare, vă mai zic și că aș fi putut cerceta on-line arhiva acestei rubrici, dar mi-a fost realmente lene, din același motiv: unu’ ca dv. nu merită atîta efort.

Mă reîntorc la ideea de bază: în cursul săptămînii trecute, pe la o joi, v-ați trezit grohă…, aaa, pardon, vorbind ca să vă aflați în treabă, atenționînd Guvernul că ar face bine să nu ne mărească salariile, fiindcă astfel ne-ar paște o mamă de inflație cum nu s-a pomenit de la precedentele dv. grohăi…, iar pardon, ziceri, cam de pe vremea Băsescului, cînd în nesimțirea ta ai reușit să transformi creșterea de salariu de 50% într-o scădere cu 25%! Culmea: și fără să intri la bulău, și fără să te jupoaie nimeni pe stradă! Auzi, bă? De ce dracu’ nu te cari tu în via aia a ta care-ți aduce multe miliarde pe lîngă salariul absolut nesimțit, pe care nu pot să nu ți-l dau în vileag: 7.872.000.000 de lei vechi pe an! Altfel spus, ceva mai mult de juma’ de miliard pe lună! În fiecare lună, ca să înțeleagă și fraierii care cîștigă vreo 20 de milioane lunar cum stă chestia cu nesimțiții și salariile lor.

Ia zi, bă, tare, cu curaj, să te audă tot prostu’: cum produc eu inflație dacă voi lua cu 3 milioane mai mult din ianuarie?

Doru POPOVICI

Fiţi sociabili!