Domnule Ministru al Educaţiei etc.,

De ceva vreme, de cînd ocupaţi fotoliul ăla (pe care, repet a mia oară, din cîţi s-au tolănit pe el, unul singur chiar arăta şi acţiona ca un ministru, ştiind exact despre ce e vorba acolo şi încercînd cu adevărat să schimbe sistemul ăsta absolut putred, anacronic şi neperformant: Cristian Adomniţei, fostul meu elev) v-aţi arătat disponibilitatea întru schimbarea/modificarea/reşaparea unor chestii de mare impact educaţional, precum: structura anilor şcolari, circuitul hîrtiilor în natură, arii curriculare, examene de tot felul, admiteri computerizate şi nu prea, mă rog, sumedenie de lucruri care vorbesc de la sine despre panarama de sistem în moţul căruia v-au cocoţat meritele de partid şi, presupun, ceva competenţă profesională la nivel universitar-agricol. În vasta arie a preocupărilor dv., probabil din neatenţia mea, nu am sesizat să figureze şi problema salariilor de rahat cu care (şi) guvernul din care faceţi parte ne onorează prestaţia la catedre. De 24 de ani, de cînd sînt profesor, ori de cîte ori vine vorba de măriri salariale, tot auzim că sîntem mulţi. Prea mulţi. Adică vreo 300.000. În toţi acesţi ani, din cînd în cînd, cîte un ministru la fel de breaz ca dv., ne-a mai mînjit cu cîte 5% la cîţiva ani o dată. Dar nici măcar unul nu a grohăit în faţa Guvernului că aşa nu se poate trăi. Nici unul nu a mugit că trebuie o mărire, dintr-o dată, cu 25%, aşa cum s-a întîmplat la Sănătate săptămîna trecută. Ei nu-s mulţi? Nu, că sînt „doar” 225.000, nu 300.000, ca noi! Băi ministrule, chiar trebuie să punem lacăt sau măcar să ameninţăm că-l punem, ca medicii? Aaa, ei se cară, că au unde, şi noi nu? Da, bă, aşa e: noi sîntem mulţi dar… cum zicea Lăpuşneanu, băi profesore-ministru-agronom?

Doru POPOVICI

 

Fiţi sociabili!