Domnule Liviu Mihaiu,

V-am admirat ca jurnalist pe vremea cînd eraţi unul dintre absolut remarcabilii academicieni Caţavencu, ba şi dincolo de asta, ca pescar bolnav şi iubitor patetic al Deltei ce mă aflu. De altfel, dacă scormoniţi în actele contabile ale ONG-ului creat de dv. şi numit cum nu se poate mai frumos, adică „Salvaţi Delta Dunării”, veţi vedea că v-am vărsat în cont ăia 2% din impozit pe care legea îmi permitea să-i virez în contul unor asemenea asociaţii. Am făcut-o cu convingerea că mă alătur unei cauze nobile şi că, punînd umăr lîngă umăr, chiar vom salva minunea asta pe care o văd în toată involuţia şi degradarea ei de mai bine de 50 de ani, din 1960, an de an. Cum vă spuneam, am cotizat ani buni, dar Delta nu părea să facă nici un pas înainte, nici în privinţa infrastructurii, nici a curăţeniei. Aţi devenit apoi Guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Ei, da, las’ că termină Mihaiu şi cu braconierii, şi cu traficul de icre, şi cu construcţiile cretine, şi cu tot ce-mi mai mănîncă sănătatea, mi-am zis atunci. Am văzut filmări, inclusiv de noapte, cu dv. şi cu Poliţia, împănate cu poveşti despre pericole, riscuri, infracţiuni. Am avut o uşoară nedumerire cînd v-aţi apucat să-i faceţi aproape statuie unuia Robert Răduţă, un fel de stăpîn al braţului Chilia, pe care toată zona îl ştie de infractor şi de profitor al unor legi imbecile care-i permit unui individ ca el să ia în stăpînire chiar frontiera Uniunii Europene sub formă de concesiune. Mi-am zis atunci că nu ştiţi tot, dar cînd veţi afla, în sfîrşit, se va fi găsit omul care să facă ce n-au reuşit nici Gheorghe Flutur, nici Sulfina Barbu, adică să-l trimită pe Robert Răduţă după gratii. Acum, cînd pîrnaia pare mai aproape de dv. decît de el, am priceput şi de ce o făceaţi, şi mai ales pentru cine. Domnu’ Mihaiu, da’ acu’, înainte să înfundaţi bulăul, nu găsiţi niţel timp să-mi daţi şi mie înapoi banii pe care i-am vărsat ca boul ONG-ului condus de tine, băi ăsta?

Doru POPOVICI

 

 

Fiţi sociabili!