Domnule jandarm Iacob,

De data asta chiar sînt convins că nu deviez prea tare de la formatul standard al rubricii ăsteia, întrucît chiar mă încadrez în mai multe din chestiunile pe care le-aţi abordat cu atît de multă virtuozitate şi, desigur, competenţă, încît nu e de mirare că v-aţi surclasat concurenţa pentru poziţia de Jupân de pardon. Numărîndu-mă şi eu printre cei peste 500 de plimbăreţi pe ruta parcare Real-Zidul morţii şi (deoarece am scăpat cu bine din vizita acolo) retur. Faptul că am revenit întregi cu toţii şi nu a rămas nimeni drept ofrandă (după modelul inventat de Gerula, continuat de Meşteru’ Manole, de fapt de Ană-sa, şi dus pînă-n zilele noastre de curentul Emo) se datorează şi protecţiei asigurate de Jandarmerie şi Poliţie, care chiar şi-au făcut treaba. Nu acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre dv. în ceea ce priveşte prestaţia de pe Facebook, unde aţi trîntit-o p-aia cu „Viteza ucide!”, de parcă adormiţii la volan ar face exact opusul, adică nasc! Aveţi permis de conducere? Legal, zic, adevărat, nu d-ăla de Piteşti! Şi nici d-ăla ca şeful ăla de post care… n-avusese niciodată!…, dar conducea de vreo 20 de ani, parcă pe undeva prin Sud. Eu am de prin 1981, deci de peste 32 de ani, adică puteam să mă pensionez de la volan. În timpul ăsta, m-am învrednicit de vreo 1.200.000 de km, cu plus/minus 100.000, la volanul maşinilor Dacia 1100 (cu asta am făcut peste 700.000!), Oltcit şi VW Transporter. Am luat carnetul după două ore de şcoală (e drept că făcută cu cel mai bun instructor – pînă la fiu-meu, Radu! -, Ghiţă Macsinesi, alt vitezist „nebun”!), una în poligon, una pe şosea. Merg şi azi cu o viteză „de croazieră” de aproximativ 130 de km/h. În localităţi, cam cu 90. De altfel, toate amenzile mele au fost doar pentru asta. Cele două accidente făcute în 32 de ani au fost exclusiv din vina ălora: un bou şi-o vacă. Bipezi, amîndoi. Am văzut, însă, zeci de accidente, toate făcute de leşinaţi, de adormiţi sau amorţiţi la volan. Viteza m-a salvat din 4-5 situaţii-limită. Dacă mergeam mai încet, nu le-aş fi putut evita. Eram mort şi n-aţi mai fi avut dv. pe cine înjura acum. Viteza ucide numai dacă eşti inconştient, iresponsabil, nesigur pe tine şi pe maşină, ori cu permis de Piteşti. Ucide însă cîte un zid pus de nişte imbecili în mijlocul şoselei. Ce viteză ziceţi că avea camionul ăla cu trei morţi în final?

Doru Popovici

 

Fiţi sociabili!