Domnule Comandant Suprem Judeţean Nechifor,

Vă scriu acest mesaj/raport fix în ziua de 14 martie 2014, dată pînă la care am aflat chiar din gura dv. mult mediatizată în aceste clipe grele pentru ţară şi pentru popor că veţi reactualiza planul de mobilizare în caz de război, citez, „dată fiind situaţia din Ucraina”. De ce o fac? Simplu: fiindcă mă gîndesc că în asemenea momente putem dovedi cu adevărat că sîntem patrioţi, că nu pregetăm, dacă e cazul (deşi, sper să nu fie) să ne jertfim pentru sfintele meleaguri româneşti, cu toate că aş prefera să fiu încă viu şi-n 2016, cînd, dacă am înţeles eu bine spusele premierului, o să fie o creştere cu adevărat excepţională a salariului, încît n-or să dovedească apicultorii şi văcarii să producă cîtă miere şi lapte vom fi noi în stare să halim şi să leorbăim. Pînă atunci, însă, avem de purtat (şi, desigur, de cîştigat) războiul ăsta la care ne chemaţi dv., mult iubite şi stimate Comandant Suprem Judeţean. Am, însă, cîteva întrebări la care nu mă îndoiesc că-mi veţi răspunde în termenul legal, de 30 de zile, timp în care sper să nu înceapă (ori, Doamne fereşte, să se şi termine) războiul fără să fi putut şi eu răspunde „prezent!”. Aşadar, noi ăştia, rezerviştii săriţi de 60 de ani, avem voie în tranşee dacă promitem că nu ne pişăm pe noi? Apoi: războiul, dac-o fi să fie, se desfăşoară numai în aer liber sau se poate şi la sală, dac-o fi vreme nasoală? Şi încă: e război de cucerire sau e din ăla sfînt de apărare a nevoilor şi neamului? Că de nevoi m-am cam săturat, iar în privinţa neamului, recunosc, am o problemă: taică-meu s-a născut la Hotin, care acum e în Ucraina, deci eu ce apăr!? Vă mărturisesc că m-ar aranja mai bine un război de cotropire: m-aş băga să cotropesc niscai Kent, icre negre şi ceva Glennfiddich (d-ăla de 18 sau de 24!) din bazarul din Cernăuţi, respectiv din free shop-ul din vamă. Aştept cu încredere răspunsul dv. şi abia aştept să pun mîna pe cocoş. Sau trăgaci, cum îi mai zice. Să trăiţi!

Doru Popovici, sergent în rezervă

 

Fiţi sociabili!